Cum vedem noi un cercetător? Cu ochelari mari, bineînțeles, cu părul alb, vâlvoi de la atâta știință, puțin aiurit și cu care vorbești greu, căci numai el înțelege ce spune, cu fraze complicate și cuvinte imposibil de pronunțat.
Ei, bine, nu este așa, iar cercetătorii de la Muzeul Antipa vă dezvăluie din tainele lor, iar ceea ce fac în laboratoare va fi descris pe înțelesul tuturor. Astfel, cu ajutorul spirtului, al sării de masă și al detergentului de vase se va putea extrage ADN. Cine dorește va putea avea brățări din mărgele, cu secvența ADN a animalului favorit. Dacă nu ați auzit de microscopul electronic, îl puteți descoperi acum. Acesta redă detalii invizibile ale specimenelor analizate la un microscop optic obișnuit. Poate nu bănuim, dar nu suntem singuri în propria casă, iar cercetătorii ne vor arăta cu ce fel de viețuitoare împărțim locuința. Acestea sunt doar câteva dintre activitățile pe care le puteți descoperi vizitându-ne.
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” își deschide și în acest an porțile laboratoarelor de cercetare și îi invită pe toți cei pasionați de știință la Noaptea Cercetătorilor 2019. Evenimentul va avea loc vineri, 27 septembrie 2019, între orele 17:00 și 22:00 (la ora 21:00 intră ultimul vizitator), la sediul din Șoseaua Kiseleff nr. 1.
Cu ocazia Nopții Cercetătorilor, muzeul va avea un program special de vizitare vineri, 27 septembrie 2019, fiind deschis între orele 10:00 – 15:00 (ultimul vizitator va putea intra la ora 14:00).
Pentru o seară, Muzeul va deveni laboratorul tuturor, vor fi mese la care cercetătorii își vor etala microscoape, colecții, planșe și vor sta de vorbă cu vizitatorii.
Mai jos aveți programul detaliat:
1. Savanți în bucătărie
Coordonatori: Drd. Alexandra Florina Popa, Dr. Andrei Ștefan, Ana Alexandra Stratan
Să extragi ADN nu este chiar așa de complicat precum pare la prima vedere. Folosind principii științifice, putem utiliza până și cele mai comune substanțe și ustensile din bucătărie pentru acest experiment! Așadar, în această seară ne vom transforma din bucătari, în cercetători! Vom extrage ADN din fructele destinate unei gustoase salate, utilizând substanțe la îndemâna oricui prin casă precum spirtul, sarea de masă și detergentul de vase.
2. Bijuterii moleculare
Coordonatori: Dr. Ana-Maria Krapal, Drd. Andreea-Maria Brezeanu, Ana Grigoriu
În această seară vă vom arăta cum puteți avea animalul preferat întotdeauna alături de voi! Bazându-ne pe principiile geneticii moleculare, vom realiza împreună brățări cu secvența ADN a animalului favorit. Nu vă speriați, nu este chiar atât de dificil! Specialiștii și voluntarii muzeului vă vor arăta care este secretul aranjării mărgelelor colorate corespunzător nucleotidelor din structura unică a ADN.
3. Fascinanta lume a detaliilor: universul microscopiei electronice
Coordonatori: Dr. Rozalia Motoc, Maxim Bîlcu
Detaliile fac diferența! Probabil ați auzit de multe ori această sintagmă, însă acum a venit momentul să vă convingeți de acest lucru, observând fascinanta lume a detaliilor revelate cu ajutorul microscopului electronic. Microscopia electronică de scanare (SEM) folosește electroni pentru a vizualiza exemplarele minuscule sau suprafețele probelor. Cu ajutorul acestei tehnici, cercetătorii pot să analizeze și să fotografieze specimenele la rezoluție ultra-înaltă, obținând detalii spectaculoase care nu pot fi văzute cu ochiul liber și nici măcar la un microscop optic.
Preparatele biologice pregătite pentru microscopul electronic dezvăluie un univers fascinant, o față ascunsă a naturii. Diversitatea spectaculoasă a grăuncioarelor de polen, a aripilor insectelor, a ouălor de fluturi, a diatomeelor, precum și a altor viețuitoare minuscule sunt o încântare estetică, dar și un imbold important pentru observarea microstructurilor picioarelor și aripilor, ochilor, organelor de simț și părților bucale. Vă așteptăm să descoperiți o lume nouă, o parte ascunsă a naturii, studiind lumea vie în cele mai mici detalii!
4. Oaspeți nepoftiți la noi în casă
Coordonatori: Dr. Elena Iulia Iorgu, Dr. Oana Paula Popa
Trăim astăzi înconjurați de tot ceea ce înseamnă confortul civilizației actuale. Cu toate acestea, nu suntem singuri în casa noastră! În ciuda tehnologiei de ultimă oră, a utilizării materialelor și a substanțelor chimice de ultimă generație, avem parte de un aflux constant de oaspeți nepoftiți, împreună cu care, vrând-nevrând, împărțim primitoarea noastră locuință.
Chiar dacă facem abstracție de animalele pe care le îngrijim în locuințe, fauna caselor noastre este deosebit de bogată și variată. Încă din vremuri preistorice, de când oamenii au început să construiască adăposturi, să gătească, să depoziteze alimente etc., casele au devenit gazde pentru diverse viețuitoare oportuniste care s-au adaptat foarte bine la acest stil de viață. Vă așteptăm pe 27 septembrie la Noaptea Cercetătorilor la Muzeul Antipa, să aflați de ce nu suntem niciodată singuri acasă.
5. Cum să organizezi o colecție de insecte
Coordonator: Dr. Melanya Stan
De la colectarea din natură a insectelor până la organizarea unei colecții științifice de entomologie este cale lungă. Mai întâi, trebuie respectate reguli de conservare corespunzătoare în teren, apoi este nevoie de tehnică și îndemânare pentru ca insectele să fie preparate și etichetate. Dar, nu este de ajuns, deoarece este nevoie de cunoașterea/identificarea materialului colectat pentru a fi ordonat științific, activitate care revine entomologului. Astfel, cei interesați de acest subiect vor avea ocazia să vadă etapele organizării unei colecții de insecte, dacă vor fi prezenți la Muzeul Antipa.
6. Taxidermia și colecțiile de științe ale naturii
Coordonator: Radu Pană
Laboratorul de Restaurare – Taxidermie are un rol important în conservarea curativă și restaurarea unor bunuri de importanță științifică, deoarece timpul își pune amprenta asupra unor exponate, așa cum sunt cele care au depășit de mult vârsta de o sută de ani. Dar tot aici, prin tehnici speciale se obțin piese naturalizat-montate, balguri, schelete, cranii, blănuri, piei, pielicele care îmbogățesc colecțiile de științele naturii păstrate în depozite amenajate special. Puteți afla mai multe despre ce înseamnă taxidermia vizitându-ne în cadrul evenimentului Noaptea Cercetătorilor.
7. Uite cu ce se hrănesc!
Coordonator: Andreea-Cătălina Drăghici
Dintre coleoptere (gândaci), scarabeidele sunt cunoscute adesea sub denumirea de cărăbuși, ilene sau gândaci de bălegar; acestea au un regim trofic foarte variat și interesant. Despre rolul lor în natură și calitatea de coprofag, polenizator, necrofag, fungivor, fitofag puteți afla dacă ne vizitați în cadrul evenimentului Noaptea Cercetătorilor.
8. Șerpii, ucigași cu sânge rece sau aliați nevăzuți?
Coordonator: Dr. Tiberiu Sahlean
Șerpii reprezintă una dintre cele mai puțin cunoscute grupe de animale, acest lucru fiind datorat în parte și prejudecăților existente în jurul lor. În același timp, șerpii sunt verigi foarte importante în ecosistem, fiind printre principalii consumatori ai rozătoarelor, limitând astfel transmiterea unor boli letale către om (cum ar fi ciuma, febra hemoragică, febra tifoidă); mai mult, șerpii veninoși reprezintă adevărate bioreactoare al căror potențial abia am început să îl descifrăm, veninul lor fiind folosit până în prezent în medicamente pentru persoanele cu probleme cardiace și pentru tratarea durerii. Vizitatorii de la Noaptea Cercetătorilor pot afla care sunt speciile de șerpi din România şi unde trăiesc acestea, care specii sunt veninoase și ce măsuri de protecție putem folosi atunci când ne aflăm în preajma lor.
9. Poveștile de succes ale unor „frumuseți” sinistre – paraziții păsărilor
Coordonatori: Dr. Costică Adam, Dr. Cristina Constantinescu, Angel Irimia
Cu certitudine că nu ne gândim la adjective precum „drăgălași”, „frumoși”, „pufoși” sau „scumpi” atunci când vorbim despre paraziți. Și chiar dacă unii (aproape toți) sunt considerați „scârboși” și „murdari”, „răi” sau „dăunători”, cu răbdare și curiozitatea de a le afla poveștile, vom descoperi că paraziții sunt perfect creați pentru supraviețuirea în condiții extreme.
„Perseverența”, „rezistența” și „adaptabilitatea” au făcut ca multe specii de paraziți să aleagă drept gazdă, păsările. După milioane de ani de evoluție, multe specii de viermi, acarieni și insecte au dezvoltat o gamă extrem de variată de adaptări la traiul ca parazit, fie pe pielea și penele păsărilor, fie în interiorul corpului acestora, în toate organele. Succesul paraziților este atât de mare, încât astăzi toate speciile de păsări studiate au paraziți, iar numărul speciilor de paraziți este atât de mare, încât cercetătorii încă nu au descoperit toate speciile.
Vino să afli cum arată acarienii și păduchii din penajul păsărilor, de ce nu sunt luați de curenții de aer în timpul zborului și cu ce se hrănesc aceștia pe corpul gazdei lor. Află cum reușește un vierme să treacă din corpul unei păsări în corpul unui melc, apoi într-un mormoloc, ca într-un final să ajungă în corpul altei păsări și de ce face el această „călătorie”. Află povestea unei berze ce avea în corp peste 700 de viermi și cum a ajuns un cormoran să „găzduiască” aproape 10 specii de paraziți. Și poate aflăm împreună oare de ce unele păsări sălbatice nu au nici un parazit, chiar dacă nu le deparazitează nimeni.
În plus, colegii noștri din proiectul HsciRo te invită în Parcul Tineretului să pășești și în lumea fizicii, prin experimente și demonstrații inedite din domeniul fizicii de la nivelul nucleului și atomilor la cel al materialelor, laserilor, plasmei și radiației, a atmosferei, Pământului și spațiului! Găsești mai multe detalii despre activitățile lor pe http://noapteacercetatorilor.ro.
Participarea la Noaptea Cercetătorilor este gratuită!
Vă așteptăm cu drag!
Sponsor: MOL România
Parteneri media: Radio Romania Cultural, Centruldepresa.ro, HotNews.ro, National Geographic Romania, agendacopiilor.wordpress.com.
Detalii: www.antipa.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului Antipa: www.facebook.com/muzeulantipa.