- Laboratoare, ateliere, experimente, instalații de artă, expoziții, concert-surpriză
- Intrarea este liberă
Nu aștepta răspunsurile, caută întrebările – este sloganul evenimentului Noaptea Campusului Deschis, aflat la a doua ediție, ce va avea loc la Universitatea Politehnica Timișoara pe 28 septembrie 2024, începând cu ora 18.00.
Sub cupola explorărilor și cu credința că atunci când ai resurse bune și întrebări potrivite, răspunsurile vin de la sine, evenimentul deschide porțile către o mai bună conexiune cu știința, tehnica, arta, cercetarea prin participarea la diferite laboratoare, ateliere, experimente, instalații de artă, expoziții.
Pe parcursul unei seri, în tandem cu inițiativa europeană „Noaptea Cercetătorilor Europeni”, campusul UPT prinde viață și se deschide într-un mod inedit pentru publicul larg.
CURIOZITATEA va fi cuvântul-cheie al serii. Participanții vor avea acces la spații care în mod normal nu sunt deschise publicului, vor asista la experimente inedite, prezentări despre cercetarea întreprinsă în UPT, vor putea vizita expoziții în cadrul cărora vor avea parte de activități de mediere culturală și vor putea lua parte la acțiuni și ateliere de consiliere sau antreprenoriat.
„Universitatea Politehnica Timișoara și-a propus să devină o universitate deschisă, prezentă în comunitate și care își folosește toate resursele pentru a face educația, știința și cercetarea atractive și accesibile. Acesta este dezideratul din spatele evenimentului Noaptea Campusului Deschis, care anul trecut, la prima ediție, a atras peste 1000 de curioși și curioase. Ne-a surprins numărul de oameni care au subliniat că nu și-ar fi închipui posibil să viziteze spațiile universității și să descopere ce se petrece în laboratoarele de cercetare fără a avea o calitate oficială în raport cu instituția.
Îi invităm pe această cale pe toți cei care s-au întrebat vreodată ce se întâmplă într-o universitate tehnică să ne calce pragul și să descopere pe pielea lor știința și cercetarea din Timișoara. Vor putea explora laboratoare unde cadre didactice și studenți vor prezenta munca lor de cercetare, vor putea descoperi expoziții care arată că știința și arta nu sunt chiar așa îndepărtate sau vor putea petrece o seară relaxantă în inima orașului bucurându-se de ateliere, concerte sau instalații de light-art. Toate cu scopul de a aduce știința mai aproape de comunitate, pe înțelesul tuturor, într-un moment în care ne e din ce în ce mai greu să discernem adevărurile de dezinformare.” – Alexandru Luca, Director al Departamentului de Marketing Universitar UPT.
Cadre didactice universitare vor ține ateliere și își vor prezenta lucrările și munca de cercetare. O instalație artistică luminoasă, produsă de artista timișoreană Anda Maier, va atrage atenția asupra nevoii de spațiu verde și a patrimoniului nefolosit. O instalație de light art, coordonată de arhitectul și artistul Sebastian Comănescu, la care au participat studenți de la mai multe specializări, ne va prezenta o platformă interdisciplinară pentru tinerii interesați de artă.
Pentru o noapte, întregul campus se va transforma într-un laborator cultural-artistic care provoacă publicul să caute întrebările potrivite, punând la dispoziție 3 opțiuni de trasee de vizitare: Știință&Cercetare, Artă, Interacțiune&Conectare.
Vă așteptăm să descoperim împreună 45 de laboratoare, 3 expoziții de artă și arhitectură, 2 instalații light-art, o zonă de relaxare cu muzică, mâncare și voie bună, 15 ateliere și standuri oferite de companii și organizații neguvernamentale partenere pe 28 septembrie 2024 la Noaptea Campusului Deschis din Timișoara.