Peste 15.000 de oameni s-au fotografiat în cabinele NIVEA
Începând din luna mai, Beiersdorf AG sărbătoreşte în toată lumea 100 de ani de la lansarea mărcii NIVEA. În România, agenţia Draftfcb a adaptat campania integrată globală „100 DE ANI. GRIJĂ PENTRU PIELE. PENTRU VIAŢĂ” şi a realizat platforma BTL locală „NIVEA – O atingere de neuitat”.
Centrată în jurul produsului iconic al mărcii, NIVEA Creme, campania desfăşurată în perioada 16 mai – 30 iunie a readus în atenţia consumatorilor cea mai cunoscută marcă de îngrijire a pielii din lume.
În cei 100 de ani de experienţă în îngrijirea pielii, NIVEA a învăţat că atingerea poate transmite, uneori, mai mult decât cuvintele. Diferitele atingeri creează emoţii şi momente de neuitat. Pentru a celebra astfel de momente, platforma BTL „NIVEA – O atingere de neuitat” a invitat consumatorii să se fotografieze, alături de cineva drag, în cabinele foto NIVEA amplasate în Bucureşti şi cinci alte mari oraşe din România: Constanţa, Braşov, Iaşi, Cluj şi Timişoara. Fiecare dintre cei care au participat la campanie a primit fotografia înrămată şi în format electronic.
În perioada 20 mai – 5 iunie, peste 100.000 de oameni au aflat, din broşurile NIVEA, informaţii despre semnificaţiile atingerii şi despre filosofia celei mai de încredere mărci de îngrijire a pielii. Peste 15.000 de persoane s-au fotografiat în cabinele NIVEA, iar cele mai reuşite imagini au fost incluse într-un film al campaniei, proiectat pe clădirea Cocor Media Channel în perioada 26-29 mai.
Facebook NIVEA România – peste 33.000 de fani în prima lună
Aniversarea NIVEA a fost de asemenea prilejul lansării paginii de Facebook NIVEA România, dezvoltată şi promovată de Draftfcb şi întreţinută cu sprijinul agenţiei Republika. Pentru a sărbători cei 100 de ani, pagina Facebook a găzduit o aplicaţie prin care fanii NIVEA au putut trimite prietenilor felicitări aniversare cu mesaje de neuitat. La doar o lună de la lansare, pagina Facebook NIVEA România are peste 33.000 de fani.
Activităţile POS au fost dezvoltate sub conceptul „Un moment de îngrijire, o atingere de neuitat!” şi au fost implementate în jurul standurilor promoţionale NIVEA amplasate în marile centre comerciale. Consumatorii au participat la promoţii pentru a câştiga un sejur de răsfăţ la SPA pentru două persoane, în locaţii de top din România şi din restul Europei.
Campania a fost susţiuntă, de asemenea, prin activităţi de PR. Un eveniment aniversar dedicat presei şi partenerilor NIVEA a fost organizat la Ateneul Român, în data de 16 mai. Evenimentul a fost găzduit de Melania Medeleanu şi a inclus un concert în exclusivitate al Monicăi Anghel alături de Bucharest Symphonic Pops, dirijată de Ionel Tudor.
Execuţiile ATL – spotul TV, machetele de presă şi cele OOH – alături de campania online au fost adaptate local de Draftfcb plecând de la execuţiile creative internaţionale. Campania ATL va continua până la sfârşitul lunii iunie.
Echipa care a realizat campania NIVEA este formată din:
Beiersdorf Romania: Erik Hageleit (General Manager Beiersdorf Romania), Alina Radu (Brand Manager), Carmen Cechirdan, (Brand Manager).
Draftfcb: Claudiu Dobriţă (Creative Director), Celia Drăgănoiaia (Copywriter), Irina Tomşa (Copywriter), Tudor Pop (Copywriter), Radu Ghitescu (Art Director), Alexandru Hariga (Art Director), Anca Iuhas (Strategic Planner), Sorina Pîrlea (PR & BTL Director), Ana Maria Pascaru (Senior PR Manager & PR Coordinator), Mona Dadu (PR Manager), Alina Ştefan (Senior PR Executive), Laurentiu Cluve (BTL Manager), Iulia Dumitru (BTL Project Manager), Andra Stanculescu (BTL Executive), Iulia Stănescu (Production Manager), Ana Maria Oila (Account Director), Daniela Zăman (Account Manager), Ana Bărbulescu (Account Manager), Roxana Simionescu (Account Executive).
Media planning & buying: MEC Romania -Elena Muntean – Media Director, Catalin Ilea – media Manager, Irina Ernszt – Strategic Media Planner, Lavinia Dutescu – Strategic Media Planner, Alexandru Buculei – OOH Media Planner, Cristina Apostolescu – Internet Media Planner).
Implementare Facebook: Republika.