SKIN, unic importator Nikon in Romania, anunta ca incepand de astazi centrul de service Nikon va oferi aparate Nikon D600 utilizatorilor de aparate in format FX care necesita serviciile centrului.
Dupa ce a fost dotat cu aparate Nikon D3200, centrul de service Nikon ofera si utilizatorilor de aparate in format FX care au nevoie de serviciile centrului, posibilitatea de a beneficia de cel mai nou model Full Frame din gama Nikon: D600. In acest fel vor putea sa isi continue activitatea fotografica si sa beneficieze de cele mai noi tehnologii in timpul in care aparatele lor sunt inspectate de inginerii Nikon.
Gabriela Popa, Director Executiv Skin Service declara: „Pentru profesionistii care utilizeaza centrul de service Nikon am realizat un program prin care sa poata beneficia de un aparat Full Frame foarte performant pe perioada in care aparatul lor il petrece in service. Incepand de astazi ei pot beneficia de noul Nikon D600, cel mai mic aparat in format FX din lume. Pentru a accesa acest serviciu, utilizatorii trebuie sa detina un aparat Nikon FX in garantie care sa fie adus la centrul de service pentru orice operatiune de reparatie. Datorita cererii foarte mari la nivel mondial pentru Nikon D600, vom incepe sa oferim un numar limitat de aparate pentru inceput, continuand sa marim stocul necesar centrului de service in fiecare luna”.
Nikon D600 a fost proiectat pentru cei care doresc un senzor FX intr-un corp mai mic, de dimensiunile unui aparat in format DX. Senzorul Full Frame de 24,3MP asigura un nivel incredibil de detaliu si ofera performanta in conditii de luminozitate scazuta. Intervalul de sensibilitate ISO este cuprins intre 100 si 6400, cu posibilitatea extinderii la 50 si 25600, ceea ce il recomanda atat pentru situatii cu lumina slaba, cat si pentru fotografia de studio, cu lumina controlata. Focalizarea se bazeaza pe un sistem cu 39 de puncte AF, vizorul cu pentaprisma din sticla are o acoperire de 100% din cadru, iar ecranul de 3,2 inci ofera o vizibilitate sporita in modul Live View. D600 poate filma Full HD 1080p la 30fps, 25fps sau 24fps, iar in format HD 720p are o cadenta de pana la 60fps.
Disponibilitatea Nikon D600 la centrul de service corespunde cu data de lansare pe piata mondiala a acestui model, inclusiv in Romania.
Centrul de service Nikon se afla in Bucuresti, str. Ocna Sibiului, 46-48, sector 1, si este singurul service autorizat al producatorului japonez in Romania. Aici, aparatele si obiectivele Nikon sunt reparate si curatate utilizand cele mai noi tehnologii, oferind aceleasi standarde de calitate precum centrele de service din tarile vest-europene. Service-ul Nikon deserveste singura garantie extinsa, de 3 ani, pentru aparate DSLR si obiective interschimbabile din Romania.