SKIN, unic importator Nikon in Romania si distribuitor al unora dintre cele mai importante branduri internationale din domeniul tehnologiei informatiei, are placerea sa anunte o categorie cu totul noua de aparate foto cu obiective interschimbabile, Nikon 1, care cuprinde doua modele: Nikon 1 V1 si Nikon 1 J1.
Categoria de aparate cu obiectiv interschimbabil Nikon 1, denumita generic A-CIL (Advanced Camera Interchangeble Lens) a fost proiectata si construita de la zero si ofera in premiera functii uimitoare atat pentru fotografiere, cat si pentru filmare. Nikon 1 V1 si Nikon 1 J1 sunt cele mai rapide aparate foto din lume, mai rapide de cel putin 3 ori decat orice DSLR profesional, cu o rata de procesare de 600 megapixeli pe secunda, adica pana la 60 de cadre pe secunda la rezolutie maxima. Aceasta rapiditate de declansare este dublata de sistemul revolutionar de focalizare, care ofera un maximum de 73 de puncte AF, si o combinatie perfecta a sistemelor AFdetectie de faza si AF detectie de contrast pentru o focalizare extrem de rapida si precisa chiar si in timpul filmarii.
Viteza incredibila a noului sistem de procesare EXPEED 3 prezent pe modelele Nikon 1 permite doua moduri cu totul noi de fotografiere: Instantaneu in Miscare si Selector Inteligent de Fotografie. Pentru realizarea unui Instantaneu in Miscare, aparatele Nikon 1 surprind atat momentele dinaintea apasarii declansatorului, precum si cele imediat dupa eliberarea acestuia, scena fiind redata sub forma unui film cu incetinitorul si a unei fotografii la rezolutie maxima. Selectorul Inteligent de Fotografie realizeaza 20 de fotografii in succesiune rapida la rezolutie maxima, din care le inregistreaza pe cele mai bune cinci si sugereaza pe cea mai bine incadrata si focalizata dintre ele. In cazul in care utilizatorul doreste alegerea altei fotografii, are la indemana unul dintre celelalte patru cadre din care poate alege.
Nikon 1 V1 a fost proiectat pentru fotografii entuziasti care sunt interesati de cele mai noi tehnologii din industria foto. Fiind echipat cu un vizor electronic si un port multifunctional pentru accesorii, aparatul permite urmarirea momentul potrivit si surprinderea rapida a elementelor neasteptate. Vizorul electronic luminos, cu o rezolutie de 1440k, asigura o imagine clara, stabila si o acoperire 100% a cadrului. Aparatul foto are o carcasa rezistenta, cu un panou din aliaj de magneziu in partea de sus si in fata, iar portul multifunctional pentru accesorii permite extinderea sistemul prin intermediul gamei de accesorii, precum blit dedicat si modul GPS. Aparatul foto Nikon 1 V1 este disponibil in culorile negru si alb.
Nikon 1 J1 are un design minimalist, dimensiuni foarte mici, este disponibil intr-o gama de patru culori cu obiective compacte 1 NIKKOR asortate si dispune de un blit integrat care ofera luminozitate suplimentara atunci când este necesar. Aparatul foto este foarte simplu de utilizat astfel ca tot ceea ce trebuie sa faca utilizatorul este sa decida ce sa fotografieze. Nikon 1 J1 este disponibil in culorile alb, negru, rosu, argintiu.
Cele doua aparate Nikon 1 dispun de un nou senzor CMOS, in format CX, cu o dimensiune de 1 inch si factor de crop 2,7, ce se adauga formatelor actuale folsite de Nikon: DX si FX. Aceasta noua dimensiune a permis realizarea unei noi monturi, Montura-1, pentru obiective mult mai compacte si mai usoare. Noile obiective pentru sistemul Nikon 1 se numesc 1 NIKKOR. Cu ajutorul unui adaptor, pe noile aparate pot fi atasate orice obiective cu montura F, cu pastrarea functiilor VR, AF si a diafragmei maxime. Odata cu cele doua aparate, sunt lansate 4 noi obiective: 1 NIKKOR VR 10-30 mm, ce va fi disponibil in kit impreuna cu aparatele, 1 NIKKOR VR 30-110 mm, 1 NIKKOR 10 mm si 1 NIKKOR VR 10-100 mm PD-ZOOM, proiectat special pentru filmare, cu zoom power-drive asemanator camerelor de filmat.
Jordi Brinkman, Product Manager in cadrul Nikon Europe, a declarat: „Inginerii nostri au reusit sa integreze un procesor si un senzor extrem de performante intr-o carcasa Nikon 1 cu un design minimalist si elegant: oamenii vor putea sa surprinda cadre despre care obisnuiau sa creada ca nu pot fi surprinse. Acestea sunt cele mai rapide aparate foto din lume si dispun de functii nemaiintalnite pana in prezent, iar obiectivele 1 NIKKOR sunt unice, fiind proiectate luandu-se in considerare caracterul portabil si functia de filmare.”
Noile aparate din categoria Nikon 1 vor fi disponibile in Romania, ca si in restul lumii, din data de 20 octombrie.