Sâmbătă 18 noiembrie 2006, reprezentanţii Guiness Book of Records au măsurat şi omologat un record mondial la categoria “Cea mai lungă pânză pictată” realizată de copii.
Elevii liceului Nicolae Tonitza din Bucureşti au finalizat un desen ce masoară 3464,1 metri, cu tematica “grădina cu flori” pe care l-au expus sâmbătă într-unul dintre hangarele Romaero de la Băneasa. Evenimentul s-a bucurat de participarea a numeroase celebrităţi, a peste 1500 de copii care au adăugat imagini pictate pe pânză până în ultimul moment înainte de măsurarea lungimii desenului, precum şi de o prezenţă mediatică extraordinară, inedita acţiune fiind transmisă în direct de numeroase posturi de televiziune.
“Iniţiativa acestui eveniment aparţine doamnei Wajiha Haris, el fiind realizat sub înaltul patronaj al Reprezentanţei UNICEF România şi organizat până la ultimele detalii de agenţia noastră. Recordul în sine aparţine elevilor de la liceul Nicolae Tonitza – ei sunt cei care şi-au pus amprenta artistică pe o pânză mai lungă de trei km, dar aparţine în egală masură României” a declarat Sorina Mihai – Client Service Director al agenţiei Nicola Porter Novelli. “Fiecare nou prilej de a fi artizanii unor evenimente care completează în superlative brandul România este un privilegiu şi ne onorează profesional” – a adăugat Sorina Mihai.
România îşi adaugă o nouă coroniţă cu lauri în Cartea Recordurilor, dincolo de rubrica “Cel mai rapid desen din lume” care aparţine caricaturistului Ştefan Popa Popas, acum figurăm şi la rubrica “Cea mai lungă panza pictata” – realizată de liceeni români talentaţi.
Echipa Nicola Porter Novelli: Mihaela Nicola – President, Sorina Mihai – Client Service Director, Iulia Miron – PR Account Asistant, Andras Bitay – Art Director, Gina Paslaru – copywriter, Gabriel Petrescu – DTP.
{mosloadposition user10}