de John J Hardy, Head of FX Strategy, Saxo Bank
Comitetul Federal pentru Piața Deschisă nu a oferit surprize privind așteptatele majorări de dobândă Fed. O mai mare atenție a fost acordată mai degrabă dezbaterii dacă așteptările inflaționiste scăzute reprezintă o preocupare pentru riscurile pe termen lung ale dezinflației sau dacă menținerea dobânzii la un nivel scăzut e un risc ca Fed să rămână „în spatele curbei”, dacă presiunile salariale se vor ridica din cauza înăspririi condițiilor de pe piața forței de muncă.
În ceea ce privește echilibrul, nimic nu indică faptul că Fed nu va crește dobânda în decembrie, dar dacă datele privind inflația rămân slabe, se pare că Evans de la Chicago Fed ar putea să se alăture lui Kashkari, contestând decizia FOMC din decembrie. Traderii au decis aparent că lipsa oricărui inconvenient pe moment este un motiv suficient pentru a vinde dolarul, iar indicele dolarului se află acum sub media de 21 de zile (ceea ce duce perechea EURUSD mai sus), unul dintre indicatorii noștri favoriți pe termen mediu. Din nou, totuși, mișcările tactice sunt greu de anticipat până când vom avea numele candidatului la președinția Fed niminalizat de Trump.
Cheltuielile sociale au crescut cu 400% în Polonia!
Pe de altă parte, mă întreb dacă Fed a aruncat o privire asupra Poloniei și asupra economiei sale pentru a găsi idei despre ceea ce ar putea duce la inflație. Guvernul polonez susține că a majorat cheltuielile sociale cu aproximativ 400% de la nivelurile guvernului anterior, reducând în același timp vârsta de pensionare și, de asemenea, majorarea veniturilor fiscale, pentru a reduce drastic deficitul. Creșterea inflației salariale a depășit 6% – față de nivelurile anterioare de 3-4%, iar inflația a crescut de la -1% la peste 2%. Probabil că nu există un singur răspuns, dar aș bănui că rădăcinile inflației din Polonia sunt în mare măsură stimulentele fiscale – la fel ca recenta revigorare a economiei canadiene. Problema cu majoritatea factorilor de decizie ai Fed și mentalitatea multor factori de decizie de la Washington este concentrarea lor asupra reformei ofertei de reducere a impozitelor și dereglementării. Dacă doriți ca o economie să crească aici și acum, cea mai rapidă rută este prin stimularea cererii.