Cea mai noua campanie ce poarta semnatura Next Advertising, pentru Zilele Biz, a ales sa lupte contra mediocritatii in mediul de business romanesc prin promovarea unor mesaje puternice. „Vreau sa fiu cel mai taricel”, „Macar sa iesim pe locul doi” sau „Esti pur si simplu Okeiutz” sunt enunturile care isi propun sa trezeasca la viata oamenii de afaceri din Romania.
Next Advertising este pentru al treilea an consecutiv alaturi de Zilele Biz, primul eveniment de business din tara. Spoturile „Nu sunteti in target” si „Cum privesc de fapt oamenii comunicarea” s-au bucurat de succes anii anteriori. Campania "Bunicel" vine sa sublinieze starea de acalmie in care a intrat comunitatea de afaceri si sa indrume audienta sa aibe aspiratii, sa renunte la obisnuinta de a lasa stindardul jos la primele semne de adversitate, sa nu se multumeasca cu putin.
Spotul ZileleBiz 2013 il puteti accesa aici: //www.youtube.com/watch?v=WSy01Okaeok&list=UUD0blF3B3oASH5Tq8i-z-bQ.
„Campania a venit pe brief-ul unui client comercial care in final a ales altceva si, de 6 ani, tot incerc sa o vand altor clienti, fara succes. Anul asta, cand tocmai ma pregateam sa-i argumentez Martei de la Biz ca "Best of the Best" nu e chiar cel mai stimulant mesaj pentru creatie, mi-am adus aminte de ideea asta, care era fix pe brief. Cei de la Biz s-au distrat copios cand le-am trimis-o si am mai taiat inca una de pe lista ideilor care mi-as fi dorit sa se produca. Imi plac foarte mult abordarile bazate pe insight, care transmit mesaje sincere, fara laudarosenii.”, a spus Liviu David, Creative Director, Next Advertising.
Zilele Biz este primul eveniment de afaceri din Romania. Anul acesta, Zilele Biz se desfasoara intre 11 si 15 noiembrie, iar in ultima zi dedicata Media & Advertising, printre speakeri se vor afla si Liviu David, Creative Director, Next Advertising, si Semida Duriga, Group Creative Director, Next Advertising.