Se spune că ochii sunt oglinda sufletului. Ce faci insă, atunci cănd ochii sunt împăienjeniți de un gol, când privirea se zbate într-o depărtare pe care cu greu o poţi inţelege și care pare, cumva, stranie greu de trecut şi de înţeles? De cele mai multe ori, dai bir cu fugiții. Simplu, fără să pui întrebări și fără să asculţi. Fără să încerci să inţelegi ceea ce nu știi pentru că, nu vrei s-o recunoști nici măcar în sine, ți-e frică.
Abandonezi un om, abandonezi o privire, abandonezi, dacă ne luăm după vorbă, un suflet. Sună greu, dar el așa simte. Şi totusi sunt suflete care nu se dau bătute nici măcar in faţa abandonului colectiv. Ba mai mult, caută să ți se arate sincere şi calde, facându-te să-ţi fie rău de propria persoană.
Am cunoscut un astfel de om. Foarte inteligent şi curios să experimenteze şi să cunoască, incredibil de natural, de la gesturi şi mişcări până la vorbele de duh pe care ţi le aruncă în faţă cu o dezinvoltură de te lovesc exact acolo unde trebuie, ca intr-o aruncare foarte bună la ţintă… un om ai cărui ochi, vă vine să credeţi sau nu, sunt goi. Sunt goi de privire, sunt goi de simţ, adică sunt orbi. Îl chearnă Costi şi are 30 de ani. Scurta lui experienţă vizuală, la propriu se reduce la primii caţiva anişori din viață. S-a născut cu o boală care i-a permis să vadă doar chipul mamei, dar nu i-a dat voie să şi-1 amintească. A apucat să vadă culorile, insă nu le-ar putea niciodată potrivi după nume şi semnificaţie. A apucat săinveţe jocul, insă nu a mai apucat să il practice. A orbit când avea doar trei ani. Cu toate astea nu s-a lăsat niciodată de boală sau, de fapt, de lipsa unui simţ.
Unul dintre primele lucruri pe care le afli despre el şi te uimesc este faptul că a absolvit facultatea. Fără Braile şi fără programe de consiliere sau orientare psiho-socială. Şi a terminat Facultatea de Litere.
Pe urmă, dacă ai ocazia să mergi cu el in maşină, te izbeşte un simţ al orientării pe care cei cu ochii vii nu 1- ar putea dobăndi nici in mai multe vieţi. Ştie exact pe care stradă trebuie s-o iei atunci când eşti destul de aproape de casa lui. De fapt, trebuie să ii spui doar mergem pe acolo şi pe acolo. Şi, de fapt, conştientizezi cu maximă uimire, că te-a condus el pe drumul potrivit.
Munceşte, are prieteni şi a avut curajul să plece de mai multe ori din ţară. În tot felul de excursii şi delegaţii. Și îți explică nonşalant exact ce e de văzut in ţările respective, în oraşele acelea. Şi, mai ales, ce e de căutat, de explorat, de ascultat.
Şi uite-aşa, dacă ai răgazul sau obligaţia să petreci o zi lângă el, iți dai seama cam cât de multe amănunte ai pierdut în viaţă. Cam cât de ignorant eşti atunci când nu eşti în stare să te prezinţi în faţa unui om cu o expresie binevoitoare şi nu obosită, atunci când strângi o mănă flasc şi fără să transmiţi nimic, atunci când te uiţi prin cineva, mai mult sau mai puţin absentla conversaţie.
Te izbeşte… treptat, o părere de rău. Şi sper să poţi, nu doar să-ţi spui: de măine, am să-ncerc să văd!
