NETOPIA Payments, cel mai mare procesator de plăți electronice din România, a intermediat în luna septembrie a acestui an peste 1 milion de tranzacții online cu cardul, în creștere cu 44% comparativ cu aceeași lună a anului trecut, în timp ce valoarea totală a acestora a crescut cu circa 15%.
Potrivit companiei, aproximativ 60% din totalul tranzacțiilor procesate în primele nouă luni ale anului au fost realizate de pe dispozitive mobile, majoritatea utilizatorilor preferând smartphone-ul pentru a achiziționa produse și servicii.
„Piața de e-commerce în România se află într-un proces de sedimentare, iar acest lucru se observă în rezultatele înregistrate. În luna septembrie, am depășit un milion de tranzacții procesate cu cardul. Mai mult decât atât, anul acesta, plățile realizate de pe dispozitivele mobile au luat un avânt substanțial, depășind considerabil desktop-ul. Românii încep să își dorească mai multă rapiditate și mobilitate în zona plăților, iar noi nu facem decât să le facilităm o experiență de cumpărare cât mai simplă”, a declarat Antonio Eram, CEO și Fondator al NETOPIA Payments.
Din datele NETOPIA Payments, valoarea medie a tranzacțiilor cu cardul procesate în primele nouă luni ale anului a fost de 165 lei, în scădere cu 15% față de aceeași perioadă a anului trecut, datorită diversificării produselor și serviciilor ce pot fi în prezent plătite online cu cardul. Cea mai mare tranzacție procesată de NETOPIA Payments în perioada de referință a fost de 65.000 lei și a constat în plata unui pachet turistic.
În topul orașelor în care s-au realizat cele mai multe plăți electronice cu cardul, în primele nouă luni ale anului, se află Bucureștiul cu o pondere de 40%, urmat de Cluj cu 11%, Timișoara (8%), Brașov (6%) și Iași (5%).
Tot mai mulți români achiziționează bilete de transport din mobilPay Wallet
Plățile online realizate de pe smartphone prin portofelul digital mobilPay Wallet au înregistrat un avans important în primele nouă luni ale anului. Astfel, numărul tranzacțiilor procesate prin mobilPay Wallet în această perioadă a crescut cu circa 45% față de întreg anul 2018, în timp ce valoarea lor a urcat cu 25%.
Plățile cu mobilPay Wallet au fost impulsionate în mare măsură de integrarea în aplicație a plății transportului în comun în orașe mai multe orașe precum: Cluj-Napoca, Ploiești, Turda, Alba Iulia, Constanța, Reșița și Timișoara. În acest an, ponderea tranzacțiilor pentru cumpărarea biletelor direct din mobilPay Wallet a crescut de la 5% la 13%.
Despre NETOPIA Payments
NETOPIA Payments este cel mai mare procesator de plăţi electronice de pe piaţa locală, companie 100% românească, bazată pe inovaţie de top şi tehnologie de ultimă generaţie. În prezent, peste 8.000 de comercianţi folosesc serviciile şi soluţiile NETOPIA: plăţi mobile, tranzacţii online cu carduri bancare, Bitcoin sau prin SMS.
Despre mobilPay Wallet, primul portofel digital din România
Lansată în 2013, mobilPay Wallet este cea mai premiată soluţie de plată din România şi primul produs tech românesc premiat şi consacrat în Silicon Valley. Este o aplicație complet gratuită pentru utilizatori, prin care plățile se fac instant din aplicație sau prin scanarea codului QR afișat la casele de marcat sau pe pagina de plată a magazinelor online.
Fiecare plată este securizată, iar utilizatorii mobilPay Wallet achită inteligent, în mii de locuri, online sau offline: la casele de marcat Carrefour Hipermarket și Carrefour Market, Carrefour Express Pronto, Selgros și Cora, facturi de telefonie, internet și TV, facturi de utilități la zeci de furnizori de servicii de energie, apă-canal, salubritate sau întreţinere la bloc, reîncărcarea de cartele preplătie, transport public în diferite orașe ale țării sau transport taxi cu Speed Taxi. De asemenea, consumatorii pot achita produse şi servicii la peste 6.000 de comercianți online, totul printr-o simplă scanare de QR în pagina de plată a comercianților.
În 2017, aplicaţia a primit inclusiv distincţia „Cel mai bun produs fintech”, în cadrul Global Startup Awards, etapa locală, după ce a fost numită, gradual: „Premiera anului în offline” în cadrul Galei No Cash în 2015, premiera anului la categoria „Soluţii de plată nebancare” în cadrul Galei Nocash 2014, şi a obţinut, tot în 2014, primul loc la Mobile Awards România, la categoria Payment.
Lansată anul trecut, în luna iunie, versiunea 2.0 a aplicației mobilPay Wallet poate fi descărcată gratuit, din App Store sau Google Play, pe telefoanele smart cu sisteme de operare iOS și Android și oferă un design al interfeței mult mai intuitiv, o secțiune noua pentru adăugarea programelor de loialitate și servicii noi plată oferite intr-o maniera ușor de utilizat.