Pentru majoritatea copiilor, jucăriile reprezintă centrul atenţiei şi al activităţilor zilnice, construind o punte între lumea fanteziei şi cea reală. Mai mult, psihologii afirmă că joaca este o activitate importantă pentru dezvoltarea raţională, jucăriile reprezentând oportunităţi de explorare, de cunoaştere şi de interacţiune socială.
Pentru a le oferi copiilor jucăriile mult visate care îi vor ajuta să se dezvolte armonios, NESTLÉ Nesquik organizează promoţia “Quicky îţi dă jucării în valoare de 1000 euro pe zi”, în perioada 1 martie – 25 aprilie 2010.
Timp de 56 de zile, în fiecare zi, un copil va fi fericitul câştigător al celor mai frumoase şi ingenioase jucării, precum console, păpuşi, piese Lego, skateboard-uri, role, biciclete şi multe altele, în valoare totală de 1000 de euro zilnic. Câştigătorii vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi, iar primii 1000 de înscrişi în concurs vor primi garantat o şapcă cu urechi de la Quicky.
Mecanismul promoţiei este foarte simplu: participanţii vor trimite codul de pe ambalajul unuia dintre produsele participante la promoţie prin sms la 1814 sau prin înscrierea pe site-ul //www.nestlenesquik.ro. Produsele participante la promoţie sunt NESQUIK cacao instant şi NESQUIK dulciuri.
Conceptul promoţiei a pornit de la importanţa jocului pentru dezvoltarea mentală şi emoţională a copiilor, jucăriile fiind esenţiale pentru construirea încrederii şi aprecierii de sine. “Joaca este vitală pentru copil. Privat de aceasta, se va ofili ca o floare tăiată de pe lujer. Pentru copil, joaca este distracţie (pentru ca se amuză), instruire (copilul învaţă lucruri noi), mişcare (aleargă, sare, ţopăie, suie, coboară etc) şi explorare (descoperă, află, întreabă, observă etc.). În. joacă, copilul îşi exersează deprinderile şi abilităţile motrice, manuale, senzoriale, sociale; el imită ceea ce observă şi pune în practică ceea ce a învăţat.
Joaca este esenţială şi în clădirea relaţiei părinte-copil, în înţelegerea şi apropierea de el, în câştigarea încrederii reciproce. Este un pilon de bază în disciplinarea eficientă a copilului. Cel mai frumos compliment pe care l-am primit vreodată a venit din partea unui puşti de patru ani şi jumătate care mi-a declarat „tu chiar ştii să te joci cu copiii!”, declară Irina Petrea, pedagog şi autor.
Psihologii susţin că adeseori copiii sunt mult mai atraşi de jucăriile care aparţin altora sau sunt inaccesibile, jucăriile fiind relaţionate cu simţul proprietăţii. Caracteristica umană de a vedea lipsa sau inaccesibilitatea ca indicatori ai dorinţei sau ai valorii este de necontestat, fiind documentat şi atestat de foarte mulţi cercetători. De aceea, atunci când un copil observă jucăria altui copil, aceasta îl atrage în primul rând pentru că el este conştient că jucăria aparţine altcuiva şi nu o poate avea. Indiferent de multitudinea de jucării deja deţinute, una nouă sigur îi va trezi interesul.
Campania “Quicky îţi dă jucării în valoare de 1000 euro pe zi” va fi promovată, la nivel naţional, prin spot TV, bannere şi proiecte speciale online.
{mosloadposition user10}