Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, se pregătește să primească luni, 3 iulie, 50 de studenți și absolvenți din România, Bulgaria, Serbia și Croația pentru programul de internship plătit Summer’s Cool de anul acesta. Această a șasea ediție, organizată și găzduită de Nestlé România, Bulgaria, Serbia și Croația, se va desfășura în perioada 3-21 iulie 2023, într-un model hibrid și va include peste 35 de workshop-uri și prezentări.
Pe parcursul celor trei săptămâni, studenții vor participa la un program de dezvoltare practică susținut de specialiști din domeniile Logistică, Finanțe, Vânzări, Marketing, Digital, Relații publice, Comerț electronic, Nutriție, Sustenabilitate și multe altele.
Aceștia își vor putea dezvolta abilitățile de leadership, comunicare, lucru în echipă, gândire critică, inteligență emoțională, vor avea parte de o experiență multiculturală, lucrând alături de studenți din alte țări și descoperind noi culturi și perspective. Programul culminează cu un proiect în echipă, sub coordonarea angajaților Nestlé, care va fi echivalentul unui test de absolvire.
”Programul Summer’s Cool este conceput pentru a fi un adevărat magnet profesional pentru tinerii care caută o provocare în această vară. Inițiativa ajută studenții să-și dezvolte abilitățile de afaceri și de comunicare, precum și să acumuleze o primă experiență profesională. Am fost plăcut surprinși de numărul mare de aplicanți din acest an, 1.143, dintre care 453 doar în România”, spune Sidonia Bodianschi, Talent Acquisition Lead Romania, Nestlé Romania.
Inițiativa Summer’s Cool dorește să completeze pregătirea teoretică oferită de universitate cu o pregătire practică care îi va familiariza pe studenți cu cerințele și realitatea locurilor de muncă din lumea afacerilor. De la lansarea sa în 2017, peste 160 de studenți au participat in acest program, care face parte din inițiativa globală Nestlé Needs YOUth.
În acest an, inițiativa Nestlé Needs YOUth aniversează 10 ani de la lansare și continuă să ajute tineri să-și dezvolte abilitățile de care au nevoie pentru a prospera în viitoarea lor carieră.
De-a lungul acestor zece ani, zeci de specialiști Nestlé au contribuit anual la dezvoltarea a mii de tineri care au participat la workshop-urile noastre de afaceri (marketing, finanțe, logistică etc.), sesiuni de consiliere în carieră, seminarii de autodezvoltare pe tema leadership-ului, inteligenței emoționale și managementul timpului, precum și la foarte apreciatul program de internship Summer’s Cool.