Nestlé dezvăluie planul pentru susținerea și accelerarea tranziției către un sistem alimentar regenerativ, ce are ca scop protejarea și refacerea mediului, îmbunătățirea condițiilor de trai ale fermierilor și prosperitatea comunităților agricole.
Pentru promovarea practicilor agricole regenerative, Nestlé va colabora cu partenerii săi din sistemul alimentar, incluși într-o rețea de peste 500.000 de fermieri și 150.000 de furnizori ai companiei. Ca parte a acestui plan, compania va iniția, totodată, noi programe în căutarea celor mai bune soluții pentru a face față provocărilor sociale și economice ale acestei tranziții.
Anunțul a fost făcut în perioada premergătoare Summit-ului ONU privind sistemele alimentare desfășurat la New York, ca parte a contribuției Nestlé la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) până în anul 2030. De asemenea, anunțul vine după raportul recent al Grupului interguvernamental al Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice, ce dezvăluie intensificarea crizei climatice.
„Știm că agricultura regenerativă joacă un rol esențial în îmbunătățirea sănătății solului, refacerea ciclurilor apei și accelerarea biodiversității pe termen lung”, a precizat Paul Bulcke, președinte Nestlé. „Aceste rezultate formează baza unui proces de producție sustenabil pentru produsele noastre alimentare și contribuie în mod hotărâtor la realizarea obiectivelor climatice ambițioase pe care le avem”.
Nestlé este semnatar al UN Business Ambition pentru limitarea încălzirii globale la pragul de 1,5° C și a fost una dintre primele companii care și-a împărtășit în decembrie 2020 planul de acțiune pentru combaterea schimbărilor climatice. Compania ia măsuri pentru înjumătățirea emisiilor sale până în 2030 și a ajunge la emisii nete zero până în 2050.
„Prin parteneriatele de lungă durată cu comunitățile agricole din întreaga lume, dorim să sprijinim mai mult practicile agricole care sunt benefice atât pentru mediu, cât și pentru oameni”, a declarat Mark Schneider, CEO Nestlé. „Pentru a permite o tranziție corectă, este esențial să sprijinim fermierii din întreaga lume care își asumă riscurile și costurile asociate cu procesul trecerii la agricultura regenerativă”.
Nestlé investește 1,2 miliarde CHF în următorii cinci ani pentru a stimula agricultura regenerativă în lanțul de aprovizionare al companiei, concentrându-se pe trei direcții principale:
- Aplicarea științei și tehnologiei de ultimă generație și oferirea de asistență tehnică: Valorificându-și rețeaua vastă de agronomi și experți în cercetare și dezvoltare, Nestlé dezvoltă, printre altele, noi soiuri de cafea și cacao care asigură un randament crescut și impact scăzut asupra mediului și evaluează noi soluții pentru a reduce emisiile în lanțul de aprovizionare pentru categoria de produse lactate. Nestlé va oferi, de asemenea, instruire în domeniul agricol și îi va ajuta pe fermieri să facă schimb de informații și de practici care pot fi adaptate la nivel local.
- Oferirea de sprijin investițional: Tranziția către agricultura regenerativă vine cu riscuri inițiale și costuri noi. Nestlé va sprijini fermierii investind alături de aceștia, facilitând finanțări sau ajutându-i să obțină împrumuturi pentru echipamente specifice. Compania va colabora cu partenerii săi pentru finanțarea de proiecte-pilot pentru a testa și învăța cum să promoveze agricultura regenerativă la nivel optim.
- Plata unor prime pentru produse provenite din agricultură regenerativă: Nestlé va plăti un cost suplimentar în cazul a numeroase materii prime produse prin practici agricole regenerative și va crește cantitatea achiziționată. Aceasta înseamnă recompensarea fermierilor nu numai pentru cantitatea și calitatea ingredientelor, ci și pentru beneficiile pe care le oferă mediului prin protecția solului, gestionarea apei și captarea carbonului.
Nestlé a publicat cele mai importante practici agricole regenerative pe care compania dorește să le promoveze. Acestea includ, printre altele, îmbunătățirea biodiversității, conservarea solului, regenerarea ciclurilor de apă și un management responsabil al animalelor de fermă. Agricultura este responsabilă pentru aproape două treimi din emisiile totale de gaze cu efect de seră ale Nestlé, producerea produselor lactate și managementul animalelor de fermă fiind responsabile pentru aproximativ jumătate din acestea. De exemplu, în sectorul produselor lactate, Nestlé evaluează practicile cele mai potrivite de cercetare și dezvoltare pentru a reduce emisiile la nivelul fermelor. Compania va începe să lucreze cu 30 de ferme de lapte de referință din 12 țări pentru a testa practici agricole scalabile, prietenoase cu mediul și regenerative, care ajută la atingerea unui nivel zero net în ceea ce privește emisiile de dioxid de carbon. Nestlé lucrează, de asemenea, cu fermierii pentru a selecta și cultiva soiuri de leguminoase nutritive și gustoase care să fie utilizate ca alternative vegetale la lapte. Mai multe informații despre abordarea Nestlé și planul de acțiune propus sunt disponibile aici.
Sprijinirea comunităților agricole pentru creșterea nivelului de venit și implementarea programelor pentu tineret
Agricultura regenerativă contribuie la un sistem alimentar regenerativ, care ar trebui să fie echitabil și transparent pentru toți participanții care fac parte din acestea. Nestlé se angajează să sprijine prin programele sale de sustenabilitate creșterea și diversificarea veniturilor fermierilor. Mai mult, Nestlé va implementa noi programe menite să ducă la creșterea nivelului de venit pentru fermierii incluși de-a lungul lanțului său valoric, pentru a face agricultura mai atractivă din punct de vedere ocupațional. Până la finalul anului, Nestlé și-a propus să dezvăluie planuri specifice aferente lanțurilor sale de aprovizionare pentru cafea și cacao.
Pentru a sprijini tinerii pasionați de agricultură, Nestlé va lansa în luna noiembrie o nouă platformă de formare pentru a atrage și instrui următoarea generație de fermieri. Instruirea se va axa pe practicile de agricultură regenerativă și îmbunătățirea rezilienței fermelor la schimbările climatice pentru peste 40.000 de fermieri care participă la unul dintre programele Nestlé de antreprenoriat în agricultură.
Eforturile Nestlé în materie de agricultură regenerativă sunt prezentate sub denumirea de „Regenerarea unei generații” și se axează pe fermieri, tineri, consumatori și proprii angajați.