Nestlé Waters, categoria de apă a Nestlé, își extinde eforturile de gestionare durabilă a apei printr-o colaborare extinsă cu partenerii locali, definind și implementând soluții care vor ajuta la regenerarea ecosistemelor bazinelor hidrografice din cele 48 de zone în care își desfășoară activitatea. Din 2025, aceste zone vor reține o cantitate mai mare de apă decât cea necesară pentru îmbuteliere, pentru atingerea acestui obiectiv fiind alocat un buget de 120 de milioane de franci elvețieni.
Nestlé își va folosi expertiza pentru a promova regenerarea ciclurilor locale de apă prin implementarea a peste 100 de proiecte în întreaga lume până în 2025. Aceste noi acțiuni măsurabile vor sprijini reîmpădurirea, refacerea zonelor umede și o infrastructură de apă mai bună. Pentru a sprijini execuția acestor proiecte, Nestlé va investi 120 milioane CHF (130 milioane USD).
Schimbările climatice, consumul mai mare de apă, urbanizarea și infrastructura deteriorată sunt câțiva dintre factorii care contribuie la deteriorarea ciclului natural al apei. Aceste tendințe interferează cu predictibilitatea precipitațiilor și disponibilitatea apei curate. În plus, temperaturile în creștere și condițiile meteorologice extreme provoacă mai multe inundații și secete.
„Dorim să mergem dincolo de protejarea surselor de apă la regenerarea și refacerea ciclurilor de apă în zonele în care activăm”, a declarat Cédric Egger, Head of Sustainability la Nestlé Waters. „Știm că provocarea apei este globală, dar poate fi abordată doar prin soluții locale. Acum este momentul să extindem sfera acțiunilor noastre. Cu prezența Nestlé în întreaga lume, putem învăța de la numeroșii noștri parteneri și putem contribui la rezolvarea provocărilor legate de apă în locațiile din apropierea operațiunilor noastre”.
Această nouă inițiativă se bazează pe angajamentul luat de companie în 2017 de a obține certificare Alliance for Water Stewardship (AWS) pentru toate siturile categoriei Nestlé Waters până în 2025.
Activitatea Nestlé va fi adaptată locațiilor, nevoilor și problemelor individuale și va adopta o abordare mai largă, depășind propriile operațiuni. Nestlé va colabora cu utilizatori locali de apă, comunități, parteneri și experți globali pentru a identifica, dezvolta și derula proiecte specifice acestor provocări. În calitate de membru fondator al Water Resources Group 2030 (2030 WRG), Nestlé are o istorie îndelungată de colaborare cu lideri și experți din sectoarele public, privat și al societății civile pentru a proiecta soluții de gestionare durabilă. Compania va aplica experiența din WRG 2030, precum și din multe alte parteneriate în implementarea celor peste 100 de proiecte de conservare a apei în cele 48 de zone în care activează. Printre cele care urmează să fie finalizate până în 2025 se numără:
- Buxton – Conservarea terenurilor (protejarea terenurilor) și intervenții de gestionare a inundațiilor naturale în Derbyshire Marea Britanie;
- Vittel – Activități de restaurare și renaturare a zonelor umede în Vosges, Franța;
- Nestlé Pure Life – Sprijin pentru fermieri în implementarea irigării prin picurare în Sheikhupura, Pakistan;
- Nestlé Pure Life – Dezvoltarea infrastructurii pentru tratare, filtrare și aprovizionare cu apă a comunităților din Benha, Egipt.
Toate proiectele vor fi măsurabile, utilizând metodologia Volumetric Water Benefit Accounting (VWBA) a World Resources Institute. Această metodologie asigură consecvență în analiza activităților de gestionare a apei și ajută la asigurarea faptului că astfel de activități abordează provocări actuale, dar și viitoare.
Folosind această metodologie, un grup extern nou creat revizuiește relevanța și sustenabilitatea proiectelor față de provocările și oportunitățile locale și evaluează oportunitatea lor pentru atingerea obiectivelor. Nestlé Waters va asigura o comunicare constantă și transparentă cu privire la evoluția fiecărei zone în care își desfășoară activitatea, atât din perspectiva activităților de expoatare, cât și a proiectelor implementate pentru regenerarea ciclurilor de apă locale.