Nestlé, cea mai mare companie de alimente și băuturi din lume, lansează și în România un nou produs, NESCAFÉ 3in1 Black Roast. Produsul conține cafea solubilă realizată din boabe de cafea Robusta, dar prăjite mai mult timp printr-o tehnologie dedicată, pentru o intensitate crescută a gustului de cafea.
NESCAFÉ este un brand iubit, cu peste 6.000 de cești de cafea consumate în fiecare secundă în întreaga lume. În industria cafelei, una dintre sursele-cheie de creștere rămâne inovația, deoarece piața de cafea este o piață matură în regiune. În prezent, una dintre tendințele cele mai populare vizibile în industria cafelei este tema prăjirii cafelei, care a început în special odată cu extinderea cafenelelor. Studiile calitative disponibile indică faptul că în general, consumatorii de cafea asociază direct prăjirea cafelei cu autenticitatea și calitatea gustului pentru orice tip de cafea.
Cafeaua solubilă din noul NESCAFÉ 3in1 Black Roast este realizată din boabe de cafea Robusta, care, prin intermediul unei tehnologii dedicate, sunt prăjite mai mult timp. O prăjire mai îndelungată aduce un gust și o aromă mai puternice de cafea, eliberând întreaga aromă a boabei de cafea. Ulterior, cafeaua solubilă este integrată cu zahăr și lapte praf degresat pentru a crea un produs de tip 3in1. Rețeta NESCAFÉ 3in1 Black Roast, dezvoltată în special pentru piețele din regiunea Europei de Sud-Est, aduce împreună două gusturi opuse: intensitatea prăjirii cafelei și textura cremoasă a laptelui.
“Produsul NESCAFÉ 3in1 Black Roast este deja lansat în regiunea Europei de Sud-Est. NESCAFÉ este brandul lider în piața totală de cafea instant, în ceea ce privește penetrarea în gospodăriile din România1. Mai mult, NESCAFÉ 3in1 este brandul cu cea mai mare contribuție la creșterea penetrării întregii categorii de mixuri de cafea de tip non-foaming în gospodăriile din România, în 2023 față de anul precedent2. Având în vedere expertiza noastră deja dovedită în piața de cafea, ne propunem să stimulăm în continuare creșterea categoriei cu noul NESCAFÉ 3in1 Black Roast, prin recrutarea tinerilor”, declară Ramona Hărătău, Mixes Business Lead South Eastern Europe, Nestlé România.
NESCAFÉ 3in1 Black Roast își propune să iasă în evidență la raft prin ambalajul său alb și negru într-o categorie tradițional codificată pe culori. Consumatorii de produse 3in1 asociază în mod tradițional culorile roșu și verde ale ambalajului cu variantele respective 3in1 Original și Strong cu care sunt familiarizați. Conceptul produsului se reflectă în comunicare, care își propune să ajungă la și să se conecteze cu generația mai tânără. Contrastul dintre aroma intensă și bogată a cafelei, a laptelui și a zahărului din NESCAFÉ 3in1 Black Roast ar putea deveni o combinație preferată pentru consumatorii din întreaga regiune. Consumatorii se pot bucura de gust, iar produsul va fi evidențiat printr-o campanie amplă 360 de grade, care combină diferite canale de comunicare, cum ar fi televiziunea, mediul digital și magazinele.
Surse: 1, 2 Conform raportului Consumer Panel Services GfK (YouGov) pentru întregul an 2022 și 2023 comandat de Nestlé.