Zilnic avem de reţinut o serie de informaţii, iar în perioadele foarte solicitante din punct de vedere psihic, este dificil să ne amintim unele dintre detalii. Memoria de scurtă durată este cea care stochează informaţiile recent asimiliate, precum reţinerea unui număr de telefon sau a unui nume. Unele persoane au o memorie foarte eficientă, amintindu-şi cu uşurinţă orice amănunt, iar pentru alţii este mai dificil, mai ales dacă nu au o capacitate de concentrare foarte bună. Memoria de scurtă durată poate fi, însă, îmbunătăţită prin metode naturale.
O serie de studii menţionate de NESCAFÉ1, realizate la Universitatea din Michingan, au analizat efectele unei plimbări în natură asupra funcţiilor cognitive. Primul stadiu al cercetării a implicat repetarea unei serii de numere de către subiecţi, în ordine inversă, timp de 35 de minute, iar ulterior au fost rugaţi să se plimbe: un grup, în apropierea unei păduri, iar un alt grup, într-o zonă aglomerată a oraşului. La întoarcere, au repetat testul de memorie. Rezultatele studiului au arătat că performanţa de memorare a fost mai eficientă cu aproximativ 20% în urma plimbării în natură, iar în cazul grupului care a mers în oraşul aglomerat nu s-a înregistrat niciun fel de modificare.
O altă cercetare2 realizată în 2005, a arătat că şi simpla privire a unor fotografii ce reprezintă peisaje naturale are un efect reconfortant asupra funcţiilor cognitive. S-a remarcat o îmbunătăţire a memoriei imediate, prin contemplarea unor imagini cu arbori, dealuri şi pajişti, dar nu şi a fotografiilor cu străzi, unităţi industriale sau forme geometrice.
Un adevărat combustibil pentru creier şi implicit pentru a avea o memorie de scurtă durată eficientă este şi cafeaua solubilă. Studiile recente furnizate3 de NESCAFÉ au demonstrat cum cantitatea de cafeină dintr-o cană de cafea (60-100 miligrame de cafeină) are efecte stimulatoare asupra funcţiilor cognitive, procesul de gândire fiind mai rapid, memoria mai bună şi atenţia sporită. Efectele consumului de cafea sunt vizibile atât asupra timpului de procesare a informaţiilor, precum şi a cantităţii de informaţii reţinute, cafeina mărind viteza de memorare cu un procent de 10%4.
“Consumul de cafea solubilă se enumeră printre metodele naturale de a avea o memorie mai bună şi de a ne concentra mai uşor asupra informaţiilor pe care le avem de reţinut. Cafeina contractă vasele de sânge din creier, astfel încât funcţiile metabolice să se desfăşoare mai repede şi energizează creierul. Chiar dacă unele persoane reţin mult mai uşor informaţiile decât altele, fiecare dintre noi putem exersa pentru a avea o memorie excelentă, iar un rol esenţial îl au şi alimentaţia şi obiceiurile din fiecare zi. Alături de consumarea unei cafele solubile, un produs natural 100%, ar trebui să consumăm şi peşte, multe legume şi fructe şi să facem minim 15 minute de sport în fiecare zi.”, afirmă Elena Casapu, specialist în nutriţie NESCAFÉ.
Obiceiurile sănătoase sunt eficiente pentru a avea o memorie bună: exerciţiile fizice zilnice, care accelerează nivelul de oxigen al creierului, reducerea stresului din viaţa cotidiană, dar şi un somn odihnitor. Atenţia acordată organismului ne ajută să ne mărim capacitatea de procesare şi de reţinere a diverselor informaţii, în acelaşi timp fiind recomandate şi diversele exerciţii de memorare, pe care le putem face zilnic.
1 Marc G. Berman, Department of Psychology, University of Michigan, 530 Church St., Ann Arbor, MI 48109–1043, The Cognitive Benefits of Interacting With Nature.
2 Rita Berto, Department of General Psychology, Padova University, Italy, Exposure to restorative environments helps restore attentional capacity.
3 Di Chiara, G. et al. (2001) Effects of caffeine on dopamine and acetylcholine release and on short term memory function: a brain microdialysis and spatial delayed alternation task study. Proceedings of the 19th ASIC Colloquium.Trieste (Italy).
4 Lorist, M.M., Snel, J., Kok, A. Influence of caffeine on information processing stages in well rested and fatigued subjects. Psychopharmacology. 1994; 113: 411–421.