Cafeaua 100% naturală este una dintre sursele de hidratare, ca parte a unei alimentații echilibrate
Hidratarea este un subiect des dezbătut atunci când temperaturile de afară depășesc 30 de grade. Dar care sunt cele mai eficiente surse și cum putem să avem o hidratare optimă fără efort?
În cadrul celei de-a doua ediții a evenimentelor NESCAFÉ Coffee Talks, au fost discutate nevoile speciale de hidratare ale organismului pe timpul verii.
Corpul uman are nevoie de surse diverse de hidratare pentru a funcționa în parametrii normali, mai ales în perioadele toride. O hidratare adecvată înseamnă mai mult decât a bea apă, înseamnă a consuma apă din diverse surse în cadrul unei alimentații echilibrate1.
Care sunt cele mai eficiente surse de hidratare complementare apei? Vara, alimentele și băuturile naturale sunt o sursă importantă pentru a aduce un plus de fluide corpului. Fructele și legumele de sezon cu un conținut mare de apă, precum roșiile, castraveții, ardeii grași, pepenele verde, căpșunele și citricele, pot furniza, în medie, 20% din cantitatea necesară de apă1.
”Hidratarea este o parte importantă a unei vieți echilibrate. Nevoia corpului pentru mai multă apă este vizibilă în zilele călduroase de vară. Însă multe persoane nu știu că printr-o alimentație naturală pot ajunge la un nivel optim de hidratare a organismului, astfel încât un plan alimentar corect și echilibrat îi ajută să fie sănătoși pe termen lung”, a declarat dr. Șerban Damian, specialist în nutriție.
Ce rol are cafeaua într-o alimentație sănătoasă? Printre alimentele care aduc organismului uman un plus de lichide se numără și cafeaua solubilă 100% naturală2. În urma consumului de cafea, corpul poate reține până la 84% din apa conținută3. Fiind un produs ușor de preparat cu gheață și în același timp foarte gustos în diverse rețete, cafeaua solubilă este o băutură potrivită și pentru vară, contribuind la hidratarea organismului în zilele călduroase.
”De-a lungul timpului, s-au răspândit diverse mituri care pretind că un consum moderat de cafea poate duce la deshidratare. Studiile ne demonstrează contrariul. Cafeaua este una dintre sursele de hidratare, ca parte a unei diete echilibrate. Consumată cu moderație, cafeaua 100% naturală oferă corpului o cantitate semnificativă de apă . Bineînțeles, este important să existe în același timp un consum echilibrat de fructe, legume și apă”, a adăugat dr. Șerban Damian, specialist în nutriție.
Hidratarea este importantă și pentru sănătatea pielii și pentru a ne proteja tenul în zilele toride.
”Pentru a avea un machiaj frumos, trebuie să pornim de la o piele hidratată corect. Acest lucru se poate face folosind creme de hidratare, dar și printr-o nutriție sănătoasă. Este important pentru ten să avem o alimentație echilibrată, dar și un aport potrivit de lichide. Vara, din cauza radiațiilor solare mai puternice, trebuie să acordăm mai multă atenție îngrijirii tenului, mai ales în zonele sensibile din jurul ochilor, a buzelor şi a gâtului. Hidratarea interioară, dar și exterioară corectă ajută la menținerea unui ten sănătos”, a declarat Dana Argeșan, make-up artist.
Vara aceasta, asigură-te că ai un aport potrivit de lichide prin consumarea de alimente și de băuturi naturale. Consumată cu moderație, cafeaua solubilă 100% naturală poate reprezenta o sursă de hidratare4 pentru zilele călduroase de vară.
Studii citate
1 European Hydration Institute. A total diet approach to healthy hydration. //www.europeanhydrationinstitute.org/hydration-and-diet (accessed 24 June 2014).
2 Institute for Scientific Information on Coffee. Coffee, caffeine & hydration in the general population. //www.coffeeandhealth.org/research-centre/fluidbalance/coffee-caffeine-hydration-in-the-general-population/ (accessed 24 June 2014).
3 Armstrong L.E, Pumerantz A.C, Roti M.W. et al.. Fluid, Electrolyte, and Renal Indices. International Journal of Sport Nutrition and Exercise Metabolism 2005; 15(): 252-265.
4 Armstrong L. Armstrong’s Study Shows Caffeine Does Not Increase Dehydration. Advance 2002; July(): //advance.uconn.edu/2002/020722/02072207.htm (accessed 24 June 2014).