Gemenele au 43 de ani și arată ca la 20!
În ediția de vineri, 9 octombrie, de la 20.30, la Antena 1
Vineri seară, pe scena X Factor vor veni chiar nepoatele părintelui Galeriu. Ruxandra și Beatrice sunt gemene, au 43 de ani, dar arată ca la 20 și cântă de când se știu. Frumosele brunete vor povesti juriului că trupa lor, Twins, are concerte în toată lumea și că vor să arate că au factorul X și că merită să ajungă în competiție. Delia, Horia Brenciu și Ștefan Bănică vor fi imediat cuceriți de energia și voia bună pe care cele două le emană, de optimismul și umorul de care ele dau dovadă.
Cele două surori vor povesti pe scena X Factor că au început să cânte de mici, mai ales că mama lor cânta, la rândul ei, iar ele au crescut practice în culisele teatrelor. Au mers la Școala Populară de Artă, la clasa Mihaela Runceanu, apoi, treptat, au început să fie invitate la emisiuni TV. Își amintesc că pe vremea aceea li se spunea Chip și Dale, după celebrele personaje de desene animate, tocmai pentru că erau foarte vorbărețe și mereu cu zâmbetul pe buze. Ruxandra și Beatrice au povestit că bunicul lor, cunoscutul părinte Galeriu, nu a fost niciodată deranjat de cariera pe care ele și-au ales-o, deși în ziarele vremii se scria că faptul că apar pe scenă este o dezonoare pentru numele familiei din care provin. Cu toate acestea, bunicul nu a fost nicio clipă împotriva meseriei pe care ele au ales-o din pasiune. Trupa lor a susșinut numeroase concerte de-a lungul celor 20 de ani de existență, din Japonia și China, până în Dubai și Europa.
Cu un look modern și o energie care nu ține cont de vârstă, gemenele i-au cucerit pe toți prin prezența lor, uimindu-I pe cei din sală atunci când au mărturisit că au 43 de ani. Dacă momentul lor i-a convins sau nu pe jurați și dacă au primit cei trei DA care le poate duce mai departe în show, telespectatorii Antena 1 vor afla vinerea aceasta de la 20.30, într-o nouă ediție X Factor.