NEPI Rockcastle (NRP.AS) (JSE.NRP), cel mai mare proprietar, dezvoltator și administrator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est (ECE), raportat la valoarea de piață a portofoliului, a înregistrat în anul fiscal 2022 un venit operațional net record, de 405 milioane euro, cu 17% mai mult decât în 2021. Rezultatul este determinat de creșterea semnificativă a cifrei de afaceri a chiriașilor și a nivelului chiriei de bază. Această performanță vine într-un context economic dificil, marcat de inflația ridicată, creșterea ratelor dobânzilor și de criza energetică declanșată de războiul din Ucraina.
“Puterea de adaptare a consumatorilor din Europa Centrală și de Est și disponibilitatea lor de a cheltui, post-pandemie, în medie, sume mai mari per vizită la mall, au susținut performanța centrelor comerciale ale NEPI Rockcastle. Pe acest fond, veniturile operaționale înregistrate anul trecut au crescut. Businessul nostru și-a revenit complet după doi ani de pandemie, ceea ce demonstrează rezistența retailului fizic din zona ECE, calitatea proprietăților grupului și profesionalismul echipei noastre.
În ciuda perspectivelor economice incerte, pe parcursul acestui an, nu anticipăm încetinirea ritmului de creștere al NEPI Rockcastle. Investițiile majore pe care le-am derulat în 2022, în special în centrele comerciale Forum Gdańsk și Copernicus Shopping Centre, proprietăți performante și dominante pe piața poloneză, vor contribui în mod semnificativ la creșterea veniturilor operaționale, în lunile următoare. Cererea chiriașilor pentru spațiile comerciale ale NEPI Rockcastle este mare. Numeroși retaileri internaționali au intrat pe noi piețe sau și-au extins prezența în zona ECE, prin deschiderea de magazine în centrele comerciale deținute de NEPI Rockcastle. Contractele noastre de închiriere au inclusă protecția împotriva inflației prin indexare, iar cheltuielile de exploatare a proprietăților sunt foarte bine controlate, în special în ceea ce privește energia, unde producția noastră de energie solară regenerabilă va avea un impact pozitiv. De asemenea, avem o poziție solidă din punct de vedere al lichidității, cu un nivel sigur al gradului de îndatorare. Raportul împrumut-valoare (LTV) al NEPI Rockcastle este de 35,7%, după investițiile semnificative realizate în 2022. Performanța operațională excelentă s-a tradus prin majorarea valorii portofoliului de proprietăți al grupului, care a compensat creșterea randamentelor.
Așadar, ne păstrăm optimismul în ceea ce privește perspectivele businessului, în 2023”, a declarat Rüdiger Dany, CEO al NEPI Rockcastle.
Principalele rezultate din 2022:
• Profitul distribuibil per acțiune (DEPS) pentru a doua jumătate (S2) din 2022 a fost de 29,32 eurocenți. Acesta, combinat cu DEPS intermediar de 22,83 eurocenți, produce un DEPS anual de 52,15 eurocenți, cu 51,5% mai mare decât în 2021 (34,42 eurocenți).
• Venitul nete provenit din chirii și venitul aferent au crescut cu 17% față de 2021, ajungând la aproximativ 405 milioane de euro (excluzând cota din asocierea de tip joint venture prezentată separat în situațiile financiare pentru primele opt luni).
• Venitul brut din chirii a crescut cu 14,3%, de la 369 de milioane de euro în 2021 la 422 de milioane de euro în 2022, ca urmare a majorării chiriilor, a creșterii gradului de ocupare și a vânzărilor semnificativ mai mari ale chiriașilor.
• În 2022, majorarea chiriei medii a fost de 8,7%, susținută de proiectele de gestionare a proprietăților (redimensionare, fuzionarea unităților etc.). Majorarea chiriei de bază la reînnoiri contractuale și relocări, în baza indicelui LFL, a fost de 5,7%.
• Cifra de afaceri a chiriașilor a crescut cu 31,4% (excluzând hipermarketurile) în comparație cu 2021, fiind cu 11,7% mai mare decât în anul de referință 2019, în baza indicelui LFL.
• În 2022, în centrele comerciale NEPI Rockcastle au fost înregistrate peste 295 de milioane de vizite, în creștere cu 20,8% față de 2021. În baza indicelui LFL, numărul de vizitatori a crescut cu 19,5% față de 2021 și a fost mai mic cu 11,8%, față de 2019.
• Creșterea mai mare a cifrei de afaceri față de cea a numărului de vizitatori reflectă o creștere a dimensiunii coșului mediu cu 27%, față de 2019.
• Valoarea portofoliului de proprietăți al Grupului, la 31 decembrie 2022, era de 6,6 miliarde de euro, față de 5,8 miliarde de euro, la finalul lui 2021. Această creștere se datorează achizițiilor efectuate în cursul anului, a investițiilor în dezvoltări, cheltuielilor de capital, precum și majorării valorii proprietăților cu 142 de milioane de euro, în 2022. Reevaluarea reflectă îmbunătățirea semnificativă a condițiilor comerciale.
• Lichiditatea companiei, la 31 decembrie 2022, era de 671 milioane de euro, incluzând 251 de milioane de euro în numerar și 420 de milioane de euro în facilități de credit angajate neutilizate.
Indicatori financiari cheie:
|
|
% |
|
Chirii nete și venituri aferente (mii EUR) |
404.565 |
346.891 |
17% |
Câștiguri distribuibile (mii EUR) |
317.055 |
209.613 |
51% |
Venituri EPRA (mii EUR) |
317.870 |
210.159 |
51% |
Câștiguri distribuibile per acțiune (eurocenți per acțiune) |
52.15 |
34.42 |
51.5% |
Câștiguri EPRA per acțiune (eurocenți per acțiune) |
52.29 |
34.51 |
51.5% |
Valoarea activului net (NAV) per acțiune (euro per acțiune) |
6.42 |
6.10 |
5% |
Valoarea realizabilă netă (NRV), conform EPRA (eurocenți per acțiune) * |
6.84 |
6.51 |
5% |
Valoarea netă a activelor tangibile (NTA) EPRA (eurocenți per acțiune) * |
6.81 |
6.48 |
5% |
Valoarea netă din cedare (NDV), conform EPRA (eurocenți per acțiune) * |
6.58 |
5.82 |
13% |
Randamentul inițial net, conform EPRA NIY |
6,80% |
6,75% |
1% |
EPRA topped-up NIY |
6,86% |
6,79% |
1% |
Rata de neocupare |
2,7% |
4.0% |
-32,5% |
*DEPS pentru S2 2022 are un impact pozitiv nerecurent de 3,51 eurocenți din anularea unui provizion pentru litigii, legat de achiziția sistată a centrelor comerciale Serenada și Krokus din Polonia, recunoscut în 2021. Pe o bază recurentă, adică excluzând impactul contabilizării acestor pretenții cu litigii, DEPS pentru 2022 a fost de 48,68 eurocenți, cu 20% mai mare decât pentru 2021 (40,55 eurocenți).
Raportul complet al rezultatelor financiare poate fi accesat aici.