În contextul ultimelor informații transmise de către autorități privind noile măsuri de limitare a răspândirii virusului COVID-19, NEPI Rockcastle anunță ajustarea programului de funcționare a magazinelor din toate cele 20 de centre comerciale NEPI Rockcastle, în intervalul 10:00 – 21:00.
Conform informațiilor apărute în spațiul public din partea autorităților, cât și ca răspuns din partea NEPI Rockcastle de implementare continuă în tot acest timp a măsurilor de siguranță necesare în toate centrele comerciale, compania întărește faptul că centrele comerciale sunt un mediu sigur si controlat din punct de vedere limitare și reducere a riscului de transmisie COVID-19.
În acest sens, reamintim faptul că toți vizitatorii centrelor comerciale NEPI Rockcastle sunt obligați să poarte mască de protecție conform indicațiilor autorităților, aceștia fiind verificați atât la intrare, cât și în timpul vizitei în centrele comerciale și, implicit, în magazine.
În plus, compania își asumă în continuare sistemul prin care asigură distanțarea în centrele comerciale prin intermediul unui perimetru de 15 mp pentru o singură persoană, în incinta magazinelor, sau de de 20 mp pentru o singură persoană, în spațiile comune (galerie, zone cu trafic intens etc). În aceste condiții, NEPI Rockcastle asigură spațiul necesar distanțării sociale.
De asemenea, compania anunță că aerul din centrele comerciale NEPI Rockcastle este filtrat si schimbat o dată la trei ore, asigurând astfel o purificare intensivă a spațiilor.
Reamintim că 10 centre comerciale din portofoliul companiei au primit Certificatul de Conformitate Covid Compliant, oferit în urma unui amplu proces de cercetare de către compania suedeză Safe Asset Group. Toate centrele comerciale din portofoliul companiei se aliniază acelorași măsuri de siguranță.