După vânzarea cu succes a CleverTaxi către grupul Daimler AG (Mytaxi), compania Neogen SA, condusă de către Călin Fusu, a investit în aplicația iTaxi, astfel începând o nouă etapă în istoria startup-ului moldovenesc. Neogen a preluat 47% din acțiunile iTaxi, valoarea investiției nu a fost făcută publică.
„Împreună cu noua conducere a societății, sperăm să creștem nivelul serviciilor oferite de iTaxi și să demonstrăm că startup-urile din Republica Moldova pot face față cu succes concurenței venite din afară.” – Călin Fusu.
Investiția aduce și un nou Director General, în persoana Elenei Zgardan, care a coordonat până în prezent proiectul Guvern24.md, și care se va alătura Directorului de Produs, Igor Negru.
„Principala problemă a pieței de taximetrie este faptul că nu poți găsi o mașină liberă în orele de vârf, de aceea iTaxi își propune să atragă cât mai multe companii de taximetrie pe aplicația iTaxi.” – Elena Zgardan.
“Iar pentru a continua dezvoltarea accelerată a aplicației, avem nevoie de cei mai buni programatori din Moldova.” – Igor Negru.
Aplicația iTaxi a fost lansată în anul 2013, astăzi fiind folosită de peste 250.000 utilizatori. Fondată în anul 2000, în Târgu Mureș, Neogen SA deține participații la companii precum Bestjobs.eu, Vivre.eu și până recent CleverTaxi.com, vândut la Mytaxi, Daimler AG.