Andreea Popescu, PR INCDMTM
A fost odată când eram la început întru ale profesiei. Când încă mă înroşeam şi mă bâlbâiam la fiecare cuvânt aproape rostit la telefon. Când aveam 2 job-uri şi o licenţă de făcut şi totuşi îmi plăcea ce fac… A fost odată…
Oricine “s-ar fi prins” ca sunt o începătoare. Firea mea este una puţin cam directă pentru un PR. Sunt născută sub semnul unei zodii care nu prea acceptă compromisuri. În timp am învăţat să mai fac… Dar politeţea nu mi-a lipsit (cred) niciodată. Mai cred că un om trebuie să se ridice la nivelul lui de fiinţă superioară prin ea, să şi-o însuşească încă de mic. Apoi îi va deveni o a doua natură, nu va fi o “spoială”. Cei care nu au dobândit-o devreme, o pot totuşi deprinde, mai ales dacă profesia le-o impune. Eu am fost o norocoasă din prima categorie. Şi în relaţii publice nu se poate fără politeţe, cum nu se poate fără abilităţi de negociere… Pot spune că în timp am devenit mult mai flexibilă. Am înţeles “regulile jocului”. Am trecut de la teorie la practică. L-am aplicat, deşi uneori mi se pare monoton, aşa ca şi flirtul, când devine previzibil.
Sărind peste aceste aspecte, aş vrea să vă povestesc ceva… Despre primele mele două negocieri. Ambele cu două trusturi importante de IT, străine, cu reviste şi reprezentanţi în România. Cu alte cuvinte, persoane şi nume importante, suficient de importante pentru ca o începătoare ca mine să aibă un nod în gât la prima întâlnire de tatonare reciprocă pentru eventuale colaborări publicitare.
Prima s-a desfăşurat la “cartierul general” al trustului. Am ajuns acolo cu greu, asudată, înjurându-mi în gând pantofii cu toc şi drăcuşorul care m-a îmbiat să nu iau taxiul deşi nu cunoşteam zona bine. Mi-am cerut scuze că voi întârzia 10 minute. Am ajuns în 20, după ce accountul m-a ghidat politicos. Mă aşteptam să cunosc o persoană “fioroasă”, după vocea baritonală, aparent răstită. Acum suntem amici buni. M-a primit fără “fiţe”, mi-a ascultat politicos explicaţiile şi mi-a mulţumit că măcar l-am anunţat că nu voi ajunge la timp. M-a întrebat ce ştiu despre revistele lor. Ca om nou în branşă, dar interesat de IT, ştiam câte ceva. Studiasem oricum cu scrupulozitate media kit-ul trimis. Chiar îmi notasem întrebări. Mi-a spus simplu despre ce e vorba. M-a lăsat două minute să mă relaxez că mă văzuse că abia mai respiram, timp în care a făcut cafeaua. Mi-a descris apoi totul, cu multă deschidere şi fără să mă facă în vreun fel să mă simt prost că nu ştiu prea multe despre “cum merg lucrurile”. I-am povestit ce planuri am şi am discutat premizele viitoarei colaborări. Politica lor editorială este ireproşabilă, iar diferenţa dintre PR şi publicitate este una bătută în cuie.
A doua negociere mi-a dat şi ea fiori. “Inamicii” veneau pe terenul meu. Mă oferisem să mă prezint la ei, crezând că aşa e obiceiul. Dar au refuzat politicos. I-am invitat apoi printr-un email la mine. Firma era fără şefi pentru că toţi erau plecaţi la alte negocieri. Aveam însă la îndemână cafea, apă şi sucuri. Şi spaţiul de care urma să dispun după cum doresc. Cei doi au venit şi m-au întrebat din start de ce nu avem sigla la uşă. Nu au uitat să-mi reamintească ironic, că le dădusem detalii “pitoreşti” despre cum se ajunge acolo, deşi era uşor şi fără. E drept că şi eu mă întrebasem înainte când nu văzusem firme luminoase sau măcar altfel de panouri cu numele firmelor la sediul lor. Nici azi nu i-am întrebat pe foştii şefi. Invitaţii mi-au refuzat cafeaua. Din politeţe, asistenul de vânzare a acceptat apă. M-am purtat cum se poartă românii faţă de străini: i-am ascultat aproape cu un sentiment religios şi m-am prosternat în faţa lor. Am fost indirect admonestată că ştiu atât de puţine despre ei şi mai ales despre ce înseamnă publicitate. Eram nouă în profesie, dar faptul că le citisem kit-ul nu era o scuză. Am fost întreruptă şi cu vizibilă iritare mi s-a explicat ce şi cum. Am ascultat ca un copil prins cu tema făcută greşit şi scos la tablă să ia aminte. Am primit şi o adresă pentru comunicate, dar mi s-a atras atenţia răspicat că o firmă aparent aşa neînsemnată (ca a noastră), nu se ştie ce succes ar avea cu ceea ce numesc eu “evenimente”. M-am oferit să îi conduc, dar au refuzat. Nu am mai răspuns decât din politeţe la e-mailuri, din moment ce eram atât de “neînsemnaţi”.
Ceea ce scriu vine din memorie. Poate că lucrurile nu au stat chiar aşa. A doua “negociere” a fost, după mine, un monlog. Nu vreau să fiu nedreaptă, poate am interpretat eu aşa lucrurile. În orice caz, cred că politeţea ar fi impus un tratament puţin mai diplomat.
Andreea Popescu este PR Manager pentru Institutul National de Mecatronica si Tehnica Masurarii din octombrie 2007 şi a colaborat în calitate de consultant extern în PR şi marketing cu MBM Software and Partners.Ea este absolevntă a secţiei de Comunicare Socială şi Relaţii Publice a Facultăţii de Litere (Universitatea Bucureşti) şi masterandă la aceeaşi universitate. În decursul timpului, Andreea a participat la numeroase evenimente şi a colaborat la desfăşurarea unei game largi de proiecte, făcând parte din organizaţia PRIME România (fostă CERP Students), între 2004 şi 2007.
{mosloadposition user10}
