A trecut şi săptămâna „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!” din 2015, iar noi, echipa Asociaţiei De-a arhitectura, împreună cu 50 arhitecţi membri şi voluntari ai asociaţiei şi 15 studenţi arhitecţi voluntari, ne-am bucurat să întâlnim 2680 copii din 11 oraşe din ţară (Bucureşti, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Iaşi, Sibiu, Suceava, Timişoara, Vaslui).
Cu toţii ne-am jucat de-a Detectivii urbani, de-a Nisipurile Magice, am făcut ateliere HandsOn!, am ciripit pe lângă căsuţele de păsărele la Ciripită, am ascultat conferințele de la Povestită, am construit structuri gustoase şi am învăţat Lecţia siguranţei. Învăţătoarea Mariana Iancu, clasa a III-a E, de la Şcoala Nr. 97 din Bucureşti, ne transmite părerilor elevilor participanţi la atelier: „Arhitectura este sportul minţii după şah, deoarece necesită multa creativitate!" – Vlad Ionescu; „Mi-a plăcut mult activitatea de azi pentru că este o combinaţie între matematică şi desen.” – Rareş Cavaler; Teodora Daia ne spune că ar mai vrea să facă această activitate deoarece „te face să îţi pui mintea la contribuţie şi să fii creativ!”.
Pentru al treilea an la rând ne-am jucat De-a Arhitectura Povestită, un program de conferinţe care oferă posibiltatea elevilor să se întâlnească faţă în faţă cu arhitecţii oraşelor de astăzi. Spaţiul creat a fost unul aparent de poveste, cu oraşe printre stele, cu un oraş între ape, un oraş labirint sau un oraş al soarelui, cu case nepătrate sau ţări fără arhitecţi, dar toate acestea au fost, de fapt, metafore prin care copiii au intrat în contact, pe înţelesul lor, cu realitatea vieţii urbane din prezent. Fie că s-a întâmplat la Bucureşti, Timişoara, Sibiu, Cluj, Braşov sau Iaşi, cu ajutorul şi susţinerea brandului de origine germană YTONG, arhitecţii invitaţi au reuşit să deschidă noi porţi în imaginaţia elevilor, să le ofere teme de gândire, care să îi inspire spre noi jocurii care să îi antreneze şi să îi ajute să descopere oraşele lor din altă perspectivă. 1600 elevi au putut asculta şi chestiona poveştile spuse de arhitecţii invitaţi: Ana Hogaş şi Ionuţ Florea (Into the World), Ştefan Simion şi Irina Meliţă (The Poster), Andrei Ivănescu, Eliza Yokina (SYAA), Ana Maria Goilav (Şcoala de la Buneşti), Roxana Struţ-Ştefanovici, Magda Vieriu şi Octavian Hrebenciuc (Volumetrica), Andrei Mureşanu, Gabriel Roşca (Cooplan), Marius Timofte (3Dplan), Mihai Sima, Sorin Ciuariu, Brânduşa Havasi, Atelier MASS şi Vlad Rusu.
Copiii din 8 clase (0-V) din Bucureşti, Botoşani, Buzău, Suceava şi Vaslui au beneficiat de o Lecţie de siguranţă oferită de partenerul De-a arhitectura, Goodyear Dunlop Tires Romania. În sala de clasă pilotul AMS, Andrei Mitraşcă, le-a explicat elevilor semnificaţia semnelor de circulaţie, apoi copiii au vizionat două filmuleţe educative marca Goodyear și au primit veste reflectorizante despre care au învăţat că îi ajută să fie mai în siguranţă. După toată teoria, a urmat partea practică, când copiii și arhitecţii voluntari De-a arhitectura au creat un spaţiu de joacă în sala de clasă. Copiii au învăţat despre echipa care lucrează la realizarea unui oraş (urbanişti, arhitecţi, peisagişti, ingineri), despre funcţiunile dintr-un oraş, despre ce înseamnă faţada unei clădiri (de fapt „faţa” ei) şi cum arată diferit în funcţie de ce se întâmplă în interiorul clădirii.
Atelierele De-a arhitectura HandsOn! au plăcut enorm participanţilor la săptămâna Şcoala Altfel din Bucureşti, Bacău, Baia Sprie, Bistriţa, Braşov, Cluj, Constanţa, Sibiu şi Timişoara. Îndrumaţi de voluntarii De-a arhitectura în sala de clasă, elevii au construit macheta unei căsuţe la scara unui omuleţ LEGO© şi au învăţat astfel ce este acela un plan, o mobilare, au realizat pereţii, ferestrele şi uşile, şi prima lor structură de acoperiş.
Gândit special ca o activitate care se poate desfăşura lejer în săptămâna Şcoala Altfel, kit-ul pentru Detectivi Urbani dezvoltat de De-a arhitectura implică o aventură – o expediţie în oraş unde elevii depistează diferite funcţiuni, găsesc reperele zonei, învaţă să se orienteze pe hartă şi pe stradă, interacţionează cu locuitorii zonei, observându-i specificul. Pentru că vremea nu a permis în unele locaţii, voluntarii noştri din Bucureşti, Cluj, Constanţa, Roman şi Sibiu au aplicat planul B, o lecţie în clasă, interactivă şi interesantă.
O activitate inedită în acest an a avut loc în Bucureşti în parteneriat cu Librăria Merlin Books & Toys Store unde, timp de 5 zile, aproximativ 150 copii din clasele I-III s-au jucat cu Nisipurile Magice sub îndrumarea arhitecţilor voluntari De-a arhitectura. Personajele principale ale jocului cu nisipurile magice au fost Bubber, Shape It! şi Kinetic, trei nisipuri revoluţionare, cu o textură mătăsoasă, lipsite de toxicitate, uşor de folosit, uşor de curăţat, cu care copiii şi-au antrenat creativitatea, şi-au dezvoltat imaginaţia creând lumi alternative şi poveşti, în acest caz, urbane.
O altă activitate desfăşurată doar în Bucureşti, care continuă proiectul Case Ciripite, au fost atelierele Ciripite, unde aproximativ 110 copii din clasele I-III au construit hrănitoare pentru păsărele cu ajutorul voluntarilor De-a arhitectura şi ai Societăţii Ornitologice Române, unul dintre partenerii proiectului. Copiii au avut la dispoziţie un kit de hrănitoare pe care l-au asamblat cu mare entuziasm și au învăţat despre diferitele specii de păsări, unde ar trebui să amplaseze hrănitoarele şi, în final, au fost ghidaţi prin Grădina Botanică “Dimitrie Brândză” a Universităţii Bucureşti, cel de-al doilea partener al proiectului. Copiii s-au orientat cu ajutorului unei hărţi și au descoperit în Grădina Botanică cele 12 căsuţe semnate de designeri.
În final în Constanța am avut ocazia să testăm cursul de gradiniță pe care l-am dezvoltat și care se va putea implementa din următorul an școlar. Copiii au construit cu bucurie structuri delicoase folosind jeleuri și bete.
După o asemenea desfăşurare de forţe, este esenţial să le mulţumim tuturor voluntarilor care au răspuns pozitiv cererii noastre de ajutor şi tuturor partenerilor şi susţinătorilor fără de care copiii ar fi ratat oportunitatea unor activităţi născocite cu pasiune de De-a arhitectura.
{mosloadposition user9}