AXN, canalul de televiziune care aparţine de Sony Pictures Television, ce difuzează emisiuni şi seriale de divertisment general, acţiune şi aventură va difuza din 3 noiembrie sezonul 4 din serialul de succes NCIS: Anchetă militară/ NCIS.
Al treilea sezon al serialului s-a terminat cu retragerea dramatică a lui Jethro Gibbs (Mark Hamon). La începutul noului sezon, echipa are un nou şef, pe Anthony Dinozzo (Michael Weatherly), şi trebuie să se confrunte cu o misiune foarte periculoasă: trebuie să demonstreze nevinovaţia Zivei care este acuzată de implicarea într-un asasinat legat de Mossad.
Fiecare membru al echipei se confruntă cu absenţa lui Gibbs în propriul mod. Trecutul Zivei se întoarce să o bântuie când, fără să vrea, aceasta este martora asasinării unui ataşat militar. Criminalul este fostul ei partener de la Mossad. Convinsă că tatăl ei a ordonat crima, Ziva caută refugiu în ambasada Israelului doar ca să descopere că este căutată de FBI. Echipa NCIS, condusă acum de Tony, încearcă să-i demonstreze nevinovăţia, timp în care Ziva contactează singura persoană în care a avut întotdeauna încredere. NCIS: Anchetă militară este mult mai mult decât o dramă plină de acţiune. Presărat cu doze de umor, este un serial care se concentrează pe dinamicile complexe şi întotdeauna amuzante ale unei echipe forţate să lucreze împreună în situaţii pline de stres.
NCIS: Anchetă militară combină într-un mod unic acţiunea incitantă cu umorul, inteligenţa şi replicile tăioase, o combinaţie de succes în America şi în ţările de peste ocean.
Noul sezon cu cazurile echipei NCIS poate fi urmărit din 3 noiembrie, în fiecare joi, de la ora 21:00, numai la AXN.