Nawaf Salameh, Preşedintele şi Fondatorul Alexandrion Group, cel mai mare producător și distribuitor de băuturi spirtoase și vinuri din România, a vorbit despre modelul de business care a asigurat succesul și dezvoltarea grupului la nivel global. Externalizarea serviciilor, expansiunea în cât mai multe ţări și lansarea de categorii de produse noi, inovatoare pentru o anumită piață, așa cum este primul whiskey single malt românesc pe care Alexandrion Group îl va lansa în curând la nivel global, se numără printre punctele cheie ale strategiei pe termen lung a grupului. Nawaf Salameh a vorbit, de asemenea, despre impactul pandemiei asupra industriei de băuturi alcoolice în ansamblu și schimbările care au intervenit în comportamentul și deciziile de cumpărare ale consumatorilor.
“Nu este ușor să conduci un business global, în continuă expansiune, dar există întotdeauna soluții. Fiecare antreprenor trebuie să își cunoască punctele forte, să se concentreze pe ele și să externalizeze segmentele în care nu are expertiza necesară. Externalizarea serviciilor către un partener prezent în cel puțin 100 de ţări, care are know-how-ul și personalul necesar pentru a executa sarcinile anumitor departamente, la nivel global, este o strategie mult mai eficientă și mult mai puțin costisitoare decât creșterea numărului de angajați. Alexandrion Group a externalizat departamentul de resurse umane către o companie din categoria “Big Four”, care va asigura managementul resurselor umane pentru 150 de ţări, nu acționează doar în calitate de consultant. Externalizăm și servicii financiare, juridice și chiar și administrative. Dacă nu am fi adoptat această strategie ar fi trebuit să avem 20.000 de angajați, iar noi avem 1.000 de angajați la nivel global. Din păcate externalizarea serviciilor este greșit înțeleasă și a fost atacată în justiție de mai multe ori și întotdeauna cele care au pierdut au fost companiile” a spus. Nawaf Salameh.
Președintele Fondator Alexandrion Group a vorbit despre lansarea primului whiskey single malt românesc, un eveniment care va pune România pe harta producătorilor acestei băuturi, la nivel global.
“Iubesc toate produsele din portofoliul Alexandrion Group la fel de mult, dar sunt mândru că în urmă cu câțiva ani am descoperit că România este o ţară la fel de capabilă cum este Scoția, SUA, Canada sau Japonia să producă whiskey single malt. Mai mult decât atât, whiskey-ul single malt produs aici este chiar mai bun din punct de vedere calitativ. Am început să producem single malt și să îl testăm, în 2017 și în curând vom lansa un produs la nivel global. Sper ca în câțiva ani toți consumatorii să caute whiskey single malt produs în România, așa cum caut acum în Japonia. Acest lucru îmi da încrederea că Romania are oportunități mari de a deveni un jucător global foarte important și pe alte categorii de băuturi.”
Pandemia de COVID-19 a venit cu multe provocări pentru companiile din industria băuturilor alcoolice, însă companiile care au o viziune bazată pe expansiune și prezenţă locală în cât mai multe ţări, au făcut faţă mult mai bine provocărilor.
“Înainte de pandemie, mulți mari producători de băuturi alcoolice alegeau două sau trei ţări în care construiau zeci de fabrici, unde aveau câteva mii de angajați și își construiau rețeaua globală prin intermediul partenerilor. Când a venit pandemia, cei care au avut acest model de business au fost prinși descoperiţi. Strategia Alexandrion Group este complet diferită. Suntem prezenți în aproape 60 de ţări și tratăm fiecare ţară diferit, respectând și ținând cont de specificul fiecărei piețe și tradițiile fiecărei ţări. Acordăm aceeași importanţă unei ţări cu aproximativ 1 milion de locuitori cum este Cipru și unei ţări cu aproximativ 340 de milioane de locuitori, cum sunt Statele Unite ale Americii. Pandemia a confirmat faptul că viziunea mea este corectă și mi-a arătat și că, pentru a rezista unei crize, este mult mai bine ca business-ul să fie extins pe cât mai multe piețe, decât să fie concentrat doar în câteva” a explicat Nawaf Salameh.
“În timpul pandemiei ritmul de viață a încetinit. Oamenii au acum mai mult timp să caute informații despre produse și despre companiile care le produc, înainte de a lua decizii de cumpărare. Alexandrion Group are din nou un avantaj din acest punct de vedere, pentru că informațiile despre grupul nostru și istoria sa sunt disponibile și foarte ușor de găsit” a punctat Nawaf Salameh despre comportamentul consumatorilor.