Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, vă invită, în perioada 17-19 iunie 2016, în Parcul Izvor, la cea de-a treia ediție a evenimentului NATURA FEST, un festival care militează pentru un comportament mai responsabil față de mediul înconjurător.
NATURA FEST înseamnă trei zile de distracție responsabilă față de mediu, cu activități și ateliere de reciclare, concerte acustice, expoziții de artă din materiale refolosibile, evenimente sportive și alte surprize pentru toate categoriile de public.
Evenimentul își propune să atragă atenția asupra importanței protejării mediului înconjurător și încearcă să se constituie într-o platformă anuală de educație și conștientizare, aliniindu-se la mișcarea mondială desfășurată sub egida Programului de Mediu al Națiunilor Unite (UNEP).
Festivalul se deschide vineri, de la ora 11:00, cu o expoziție de tablouri din capace de plastic și continuă cu o serie de ateliere de reciclare la care toți cei interesați vor învăța să picteze pe sticle și borcane, să construiască jucării din componente de calculator și bijuterii din PET sau să transforme o cutie de carton într-un aparat foto funcțional. Prima zi a NATURA FEST se va încheia cu o petrecere în parc, animată de cei de la Karpov not Kasparov.
Sâmbătă și duminică oferta de ateliere se diversifică, iar serile vor fi dedicate concertelor acustice. Zob, Luna Amară, Coma, Pistol cu Capse, Toulouse Lautrec și Omul cu Șobolani vor urca pe scena NATURA FEST din Parcul Izvor începând cu ora 18.30.
Plimbare cu bicicleta pentru un oraș mai verde
Unul dintre cele mai așteptate momente ale NATURA FEST va avea loc duminică, începând cu ora 11:00. Peste 200 de bicicliști amatori sau profesioniști sunt așteptați, la intrarea în parc dinspre Podul Hașdeu, pentru a lua startul în Crosul Verde al Bicicletelor.
Plimbarea-manifest pentru un oraș mai curat se va desfășura pe traseul Parc Izvor – str. Schitu Măgureanu – Blvd. Regina Elisabeta – Piața M. Kogălniceanu – str. Vasile Pârvan – str. Berzei – Blvd. Uranus – Piața Victoriei – Calea Victoriei – Blvd. Regina Elisabeta – str. Schitu Măgureanu – Parc Izvor.
Accesul la eveniment este liber. Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul //www.creart.ro/.
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România București FM, Blitz TV, Zile și Nopți, IQool, PRwave, Calendar Evenimente, Orașul Meu, Gratuitor, România Pozitivă, Dor de Ducă, Festivaluri Românești.