Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Napolitane lejere cu menta si lamaie de la Alka

pentru zile fierbinţi de vară

Ediţia specială de napolitane cu cremă de lămâie şi mentă, creată în premieră de ALKA Co. pentru sezonul cald, se află în magazine şi în această vară. Campania de promovare a noilor arome are un buget total de 250.000 de euro şi se desfăşoară pe parcursul lunilor august şi septembrie, atât în mediul on-line cât şi off-line, conţinând un micro-site dedicat

(www.alkasummerfriendly.ro) şi execuţii speciale pentru presa scrisă, outdoor şi punctele de vânzare. Pe perioada campaniei, vor fi integrate şi activităţi de tip BTL, sortimentele de napolitane estivale fiind deja promovate pe litoral, în staţiunile Costineşti şi Mamaia.

Această ediţie limitată se află pentru al doilea an în magazine, combinaţia de  lămâie şi mentol răcoritor fiind în continuare unică atât pentru piaţa internaţională cât şi pentru cea românească. ALKA păstrează astfel tradiţia de a veni în întâmpinarea dorinţelor consumatorilor săi, napolitanele proaspete şi revigorante constituind un snack special pentru perioada verii.    „Succesul de anul trecut ne-a încurajat să revalorificăm proprietăţile celor două ingrediente – menta şi lămâia – şi să relansăm un produs care emană prospeţime, răcoreşte şi energizează”, a declarat Amir Krenzia, Director General ALKA Co.
    Studiile arată că în anotimpul cald pofta de mâncare se diminuează, iar nevoia de dulce se transformă într-o nevoie de alimente răcoritoare, uşor dulci, care să conţină un aport de energie. De aceea ALKA Co. a inventat această reţetă „lejeră”, de vară.

·    Summer friendly – Colecţia de vară by Cohn & Jansen/ Ashley& Holmes
    
    Cohn&Jansen/Ashley&Holmes – agenţia care a realizat conceptul campaniei – s-a concentrat pe capacitatea celor doua ingrediente de bază de a se „asorta” cu anotimpul călduros. Vizualul propus a devenit astfel piesa de rezistenţă a verii: costumul de baie, decorat cu napolitane, lămâi şi frunze de mentă. Tonul general ales este în acord cu personalitatea produsului: prietenos, lejer, îndrăzneţ, de vară.
    „Am făcut apel la un simbol general recunoscut, care exprimă foarte direct percepţia faţă de promisiunea produsului, fiind, în acelaşi timp, îndrăzneţ şi atractiv. Astfel, tema centrală – „Summer friendly” – poate fi declinată generos, simplu şi direct, permiţând utilizarea unui mix tematic”, spune Andrei Cohn, Creative Director  Cohn& Jansen/Ashley&Holmes
    Cohn&Jansen/Ashley&Holmes a câştigat recent contul de napolitane în urma unui pitch, având deja în portofoliul său brandul ALKA – Prăjitura casei, încă de la lansarea ce a avut loc la sfârşitul anului trecut.

·    Decolteu, bermude şi imaginaţie

    Tot astăzi debutează şi campania on-line, care îi invită pe toţi cei interesaţi într-un spaţiu virtual: www.alkasummerfriendly.ro, unde se pot înscrie în competiţia „Combinaţii răcoritoare”. Misiunea principală va fi decorarea cu imaginaţie şi bun gust a unor costume de baie.
    Un juriu format din Leonard Mart (ALKA), Mihai Fanache (Ninespices), Ciprian Bădălan – Art Director, Alex Negoescu – Copywriter, Alina Tudose – Strategic Planner (Cohn&Jansen/Asley&Holmes) va desemna cea mai interesantă compoziţie. Marele premiu va fi acordat pe 10 septembrie şi va consta într-un aparat de aer condiţionat cu instalare gratuită. Cei clasaţi în Top 10 vor primi, de asemenea, un „kit summer-friendly” special, care include un tricou, o şapcă, un breloc, un parasolar, un deo auto şi un bax de napolitane răcoritoare.
    Campania se desfăşoară prin intermediul Mediacafe.ro şi va dura până pe 6 septembrie, desemnarea câştigatorilor urmând a se face pe data de 10 septembrie. Campania de promovarea a napolitanelor cu mentă şi lămâie va fi prezentă şi pe alte site-uri: www.hi5.ro, Yahoo Messenger, www.radiodeea.ro şi www.avantaje.ro.  
Echipa proiectului:
ALKA
Ruxandra Roman – Marketing Manager
Leonard Mart – Brand manager
Carmen Petrea – Communication Officer
Bogdan Dumitraşcu – BTL & Events Manager

Cohn&Jansen I Ashley&Holmes
Alina Tudose – Strategic Planner
Anca Niţă – Project Manager
Alex Negoescu – Copywriter
Ciprian Badalan – Art Director
Andrei Cohn – Creative Director

Media Cafe
Mihai Fanache – Managing Director  

Bucuresti, 6.08.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.