Încă puțin și putem vedea pe marile ecrane “Napoleon”, una dintre cele mai așteptate lansări ale anului, în regia lui Ridley Scott, cu Joaquin Phoenix și Vanessa Kirby în rolurile principale. Filmul are avanpremiera pe 23 noiembrie 2023, iar din 24 noiembrie va rula în cinematografele din toată țara. Biletele sunt disponibile spre vânzare încă din 13 noiembrie a.c.
După memorabila interpretare din “Gladiator”, Joaquin Phoenix revine în echipa regizorului Ridley Scott pentru un nou film istoric, “Napoleon”, care prezintă ascensiunea la putere a împăratului, precum și relația cu Josephine de Beauharnais, iubirea vieții lui. Rolul lui Commodus îi adusese lui Phoenix o nominalizare la Oscar, urmată de o alta pentru “Walk The Line”, în care a intrat în pielea și vocea lui Johnny Cash, iar recunoașterea totală a venit odată cu performanța din “Joker”, soldată cu trofeul Academiei. La rândul său, Kirby alias Josephine are un premiu BAFTA pentru rolul secundar din celebrul serial britanic “The Crown” și o nominalizare la Oscar pentru interpretarea din “Pieces of a Woman”.
Abilitatea lui Phoenix de a intra în pielea personajelor l-a convins pe regizor că este protagonistul perfect. Iar Scott demonstrează că are viziunea, experiența, măiestria necesare pentru a face din “Napoleon” un succes istoric și la box-office.
Un strateg strălucit, un împărat controversat, un lider glorios, reformator și vizionar, un amant pasional. Adorat și disprețuit, lăudat și hulit, Napoleon a oscilat între eliberator și tiran. Tacticile geniale l-au consacrat drept unul dintre cei mai inspirați strategi militari din istorie, demonstrând că “orice soldat poartă în raniță bastonul de mareșal”. Ambițios peste măsură, a înfruntat toate puterile europene ale vremii: Anglia, Austria, Prusia, Spania, Rusia. Șapte coaliții între diverse țări au fost necesare pentru a-i opri expansiunea. Ce l-a înfrânt, totuși? Propriul ego.
Dincolo de reușitele și eșecurile militare, Napoleon rămâne o legendă. Iar fascinația pentru istorie a regizorului Ridley Scott reușește din plin să transmită publicului atât măreția împăratului, cât și vulnerabilitatea bărbatului Bonaparte subjugat de iubirea pentru Josephine – femeia senzuală și tenace care l-a “îmblânzit” irevocabil. “Chimia” dintre Joaquin Phoenix și Vanessa Kirby pe platourile de filmare și documentarea aprofundată realizată de scenaristul David Scarpa aduc o nouă perspectivă asupra vieții sentimentale a împăratului, cu luminile și umbrele sale.
Și scenele de acțiune ne țin cu sufletul la gură: bătăliile de la Toulon, Austerlitz, Waterloo, Borodino sunt redate în toată complexitatea, filmările cu până la 11 camere simultan, la 360 de grade, parcă ne teleportează în filele de istorie, iar echipa de profesioniști în scenografie, costume și efecte speciale creează o producție de proporții și o experiență memorabilă pentru publicul spectator. Ne convingem din 24 noiembrie 2023, la cinema!
Cu o durată de 158 de minute, producția Scott Free este prezentată de Columbia Pictures și Apple Original Films și se adresează audienței generale. În România, “Napoleon” este distribuit de InterComFilm Distribution și va rula pe marile ecrane în formatele 2D, IMAX 2D, 4DX și Dolby Atmos.