“Suflet în bucate” este ultimul proiect dezvoltat de Napolact împreună cu agenţia de publicitate Propaganda. „Suflet în bucate” urmează aceeaşi direcţia ca şi proiectele anterioare, fiind ancorate puternic în tradiţia românească, în acelaşi spirit Napolact coerent şi uşor de recunoscut.
Produsele din noua gamă sunt smântâna cu leuştean, smântâna cu pătrunjel, brânza Făgăraş cu pătrunjel şi untul cu pătrunjel, toate adresate cu precădere celor care gătesc în casă şi păstrează obiceiurile deprinse de la părinţi, transmise din generaţie în generaţie. Proiectul a inclus toate etapele unui proiect pornit de la 0: conceperea de produs în sine, apoi dezvoltarea numelui şi a ambalajelor, urmate de campania de comunicare.
Mesajul campaniei este sintetizat în numele gamei, Suflet în bucate. Astfel, noile produse Napolact pun “suflet în bucate”, desăvârşesc preparatele cele mai diverse, de la cartofi copţi şi până la cele mai gustoase ciorbe. Cei care gătesc cu regularitate, aceia care au moştenit tradiţia de la părinţii lor, împreună şi cu ustensilele de gătit, vor întelege că noile produse Napolact adaugă mâncării exact ceea ce are nevoie pentru a fi desăvârşită, sufletul, Sufletul din bucate.
„Aceată gamă este o premieră pentru piaţa de lactate din România prin introducerea verdeţei ca ingredient definitoriu al produselor. Acest ingredient a dat şi denumirea gamei, Suflet în Bucate, tocmai pentru că reprezintă atât prospeţime şi sănătate cât şi tradiţie, savoare şi arome de odinioară”, au declarat reprezentanţii companiei.
Grafica ambalajelor vine şi ea în completare, fiind sugestivă pentru utilizarea lor la prepararea mâncărurilor precum ciorba şi ilustrează în acelaşi timp versatilitatea produselor, uşor de integrat într-o mulţime de preparate tradiţionale.
Campania informează despre apariţia acestor noi produse care îţi aduc împreună beneficiile de gust şi uşurinţă ale smântânii şi ale verdeţurilor şi îşi propune înainte de toate să le aducă aminte oamenilor de vremurile de odinioară când fiecare dintre noi stăteam lângă mama, curioşi la ce minune mai pregăteşte, atraşi de aroma care se răspândea în toată casa.
Spotul realizat pentru această gama va fi difuzat pe cele mai importante canale TV începând din această luna, pregătind terenul pentru toate preparatele cu smântână care sunt specifice Sărbătorilor de iarnă.
‘’Am vorbit la filmare toata ziua numai de ciorbă şi de smântână. Am plecat de la filmare cu o teribilă poftă de ciorbă. Înca ne e poftă de ciorbă şi acum”, spun la unison echipa Napolact Propaganda!
§ partenerii de producţie etc.
Casa de producţie Metropolis Film
Regizor : Cătălin Mitulescu
DOP : Barbu Bălasoiu
Food stylist: Alexandru Ionică
Producator : Florentina Onea
§ echipa agenţiei / echipa clientului
Echipa Propaganda:
Vlad Bojan – Art Director
Marcela Moldovan – Art Director
Paul Cioran – Copywriter
Simina Leotescu – Head of Strategic Planning
Claudia Nicolae – Account Executive
Sonia Vlad – Account Director
Echipa Napolact
Răzvan Orbulescu- Director Marketing
Daniela Dorca- Brand Manager
{mosloadposition user10}