Napolact, unul din producătorii de lactate de referinţă pe piaţa din România, obţine în 2009 premiul Superbrands şi includerea mărcii în ediţia românească a Business SuperBrands Book dar şi premiul Silver Effie la categoria Food Product 1, în cadrul Galei Premiilor Effie 2009.
Prima recunoaştere obţinută în 2009 a vizat campania de rebranding Napolact începută în urmă cu 3 ani şi s-a concretizat în premiul Superbrands 2009 şi includerea brandului în ediţia românească a Business Superbrands Book. Premiul este un rezultat direct al poziţionării mărcii şi al succesului ei care se regăseşte perfect în percepţiile consumatorilor. Aceştia apreciază Napolact ca un brand natural şi de încredere şi au primit cu entuziasm lansările petrecute în ultimii ani. Astfel, “Gusturi de demult” şi “Suflet în bucate” au devenit în scurt timp repere pe o piaţă pe care concurenţa este acerbă.
Pentru al doilea an consecutiv, eforturile echipei Napolact, alături de cele ale agenţiei de publicitate Propaganda, au fost recunoscute şi în cadrul Galei Premiilor Effie 2009 printr-un premiu important pentru industria din care face parte Napolact, Silver Effie la categoria Food Product 1. Premiile Effie recompensează rezultatele obţinute de o marcă evaluând capacitatea de a atinge obiectivele propuse şi rezultatele dovedite de cifrele de vânzări. Premiata gamă de iaurturi cu dulceţuri româneşti, denumită şi „Gusturi de demult”, reprezintă spiritul Napolact ca odinioară, prin gusturi care trezesc nostalgia vremurilor trecute. Acest proiect a fost dezvoltat de la 0 pe parcursul unui an, iar principalele etape au fost: conceperea de produs în sine, dezvoltarea de naming şi packaging, urmate de campania de comunicare.
„Propaganda e agenţia pe care şi-ar dori-o orice client şi am reuşit împreună să transformăm Napolact într-o marcă de referinţă. Premiul Silver Effie este obţinut pentru al doilea an consecutiv, pentru un proiect de suflet, ale cărui baze au fost puse de un coleg de la Propaganda care nu mai este printre noi: Dan Moldovan, Pilu pentru prieteni. Îi mulţumim pentru tot, iar actuala echipă Napolact-Propaganda îi continuă cu mândrie proiectul. Tot ce mi-aş putea dori pentru viitor este să continuâm să lucrăm ca o echipă unită şi puternică, ” a declarat Daniela Dorca, Brand Manager Napolact.
Echipa Napolact care facut posibilă dezvoltarea gamelor „Gusturi de demult” şi „Suflet în Bucate” este formată din Daniela Dorca, Brand Manager Napolact, Răzvan Orbulescu, National Marketing Director şi Mihai Petculescu, Research. Echipa Propaganda care a fost alături de Napolact pe tot parcursul dezvoltării şi evoluţiei proiectelor este formată din Vlad Bojan, Art Director, Marcela Moldovan, Art Director, Paul Cioran, Copywriter, Simina Leotescu, Head of Strategic Planning, Claudia Nicolae, Account Executive şi Sonia Vlad,Account Director.
{mosloadposition user10}