La TVR 1, în fiecare sâmbătă, ora 21.00, întâlnire în direct cu Mircea Radu
Muzică grozavă, artiști pe care îi iubiți, umor și dansuri dezlănțuite! Întâlniri cu personaje pe care telespectatorii le vor redescoperi cu plăcere, după decenii de absență! Și un nume internațional răsunător: NANA MOUSKOURI! Cu această ofertă vine TVR 1 pentru sâmbătă seara, la cea de-a noua ediţie ÎnTrecerea anilor din sezonul 3.
Îndrăgita interpretă Nana Mouskouri onorează invitaţia lui Mircea Radu de a se întâlni cu telespectatorii postului TVR 1. Artista de origine elenă este cunoscută pentru melodii ca ”Amazing Grace”, ”Only Love” sau ”I Have A Dream”. A înregistrat piese cântate în engleză, franceză, germană, olandeză, italiană, portugheză, spaniolă, greacă, turcă și chineză. În cei peste 50 de ani de carieră, Nana Mouskouri a vândut circa 400 de milioane de albume. Sâmbătă seară, Nana Mouskouri vine la ÎnTrecerea anilor.
La ediţia din 3 decembrie, competiţia va fi între anii ‘60 si ‘70. Nume precum Corina Chiriac, Nicu Covaci și Moni Bordeianu (întemeietorii legendarei trupe Poenix), interpreţii de muzică populară Gavril Prunoiu şi Angela Buciu, „actorii” Ion Bocăncea, Cristian Șofron, dar şi cântăreţul Razvan Popa vor aduce argumente în favoarea celor două decade din concurs.
Rubrica „Fenomen” este dedicată în această ediţie unei voci simbol a muzicii uşoare – Corina Chiriac (reprezentantă a anilor ̒70), dar şi unei trupe simbol a anilor ̒60 – Phoenix. Corina va reaminti hitul ei „Inimă nu fi de piatră” şi va sta de vorbă cu Mircea Radu despre anii de succes ai interpretei, telespectatorii urmând să afle dacă i-ar plăcea să asculte melodiile ei „Opriţi timpul”, „Strada speranţei” şi „Inima mea” în interpretarea unor artişti din noua generaţie. Moni Bordeianu şi Nicu Covaci vor readuce în atenţie povestea trupei Phoenix, a cărei întemeietori sunt cei doi.
Dacă Selena va cânta melodia de anii ̒60 a Ritei Pavone – „Cuore”, Sabina, reprezentanta anilor ̒70, va lansa în competiţia decadelor un alt hit – „Piece of My Heart”, a legendarei Janis Joplin. Amintiri plăcute vor declanşa cu siguranţă Ion Bocăncea (Nică din Amintiri din copilărie) şi Cristian Șofron (Mihu din Toate pânzele sus), prezenţi la ÎnTrecerea anilor din 3 decembrie.