Nalani a știut dintotdeauna că își dorește să încânte oamenii cu vocea ei, iar de curând s-a alăturat echipei Global Records pentru a-și duce visul mai departe. Artista prezintă prima ei piesă, Toxic, un remake fresh al celebrei melodii lansate cu 11 ani în urmă de Britney Spears, care a făcut furori în întreaga lume. Nalani aduce o variantă care îmbină perfect ritmul consacrat al piesei cu vocea ei plină de sensibilitate și senzualitate, ce dă profunzime și transformă Toxic într-un hit al anului 2021.
“Cred în mine, mai cred și în omul potrivit la momentul potrivit, dar și în noroc. Am avut perioade în care simțeam că nimic nu funcționează, că stau pe loc. Am avut parte și de respingeri, însă m-au ambiționat să muncesc mai mult, să-mi doresc mai mult de la mine. A trebuit doar să am răbdare și să cred în faptul că ceva o să se întâmple mai devreme sau mai târziu. Mi-am continuat visul, am crezut în el, iar acum sunt fericită că lansez prima mea piesă, care cred că mi se potrivește foarte tare”, spune Nalani.
Chiar dacă a fost primul clip filmat de Nalani și a avut emoții pentru prima sa experiență de acest gen, artista s-a descurcat extraordinar, iar rezultatul demonstrează acest lucru.
“Am avut emoții, nu știam la ce să mă aștept, dar am luat lucrurile pas cu pas, am înțeles foarte bine conceptul și ne-am apucat de treabă. Chiar dacă am filmat o zi întreagă și am făcut mai multe schimbări de ținute și make-up, nu a fost o zi obositoare, din contră. A fost o zi care m-a împlinit. În final, totul a decurs natural, iar asta s-a întâmplat pentru că am avut alături o echipă minunată. Sunt extrem de fericită de rezultat și sper să fiți și voi la fel”, a declarat Nalani.
Clipul a fost regizat de Șerban Racovițeanu, director de imagine a fost Paul Tatcu, iar producția este semnată de Cristian Puchiu.