Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

NAI Romania: Piața hotelieră din Craiova devine internațională

Andrei Botiş, CEO Appraisal & Valuation SA
  • Prin deschiderea primului hotel Hilton, alături de alte hoteluri ale unor branduri internaționale de renume (Accor, Marriott), numărul de camere din capitala Olteniei va crește cu 30-40% în viitorul apropiat.
  • Craiova are cel mai mare deficit al spațiilor de cazare din România, față de creșterea explozivă a numărului de turiști, iar hotelurile de business au un grad de ocupare de peste 80% în cursul săptămânii.
  • Principala atracție a Craiovei, Târgul de Crăciun, a ocupat locul al doilea, în 2023 și 2024, între cele mai frumoase asemenea târguri, votate de cititorii site-ul European Best Destinations, iar creșterea numărului de vizitatori a fost de 70%, în decembrie 2023, față de decembrie 2021.

Numărul de camere hoteliere din Craiova va crește cu 30-40% în următorii cinci ani, odată cu dezvoltarea accelerată a industriei turistice locale și pe fondul unui deficit de spații de cazare, estimează Appraisal & Valuation SA, compania deținătoare a brandului NAI Romania & Moldova și emitent listat pe BVB (simbol: APP). Aceasta creștere ar putea echilibra decalajul de spații de cazare față de Cluj-Napoca (peste 8.000 de camere) și București (peste 15.000 de camere).

În acest moment, piața hotelieră din capitala Olteniei este dominată de hotelul Ramada, care are 162 de camere, fiind cea mai mare unitate de cazare din județul Dolj, dintr-un total de 1.386 de camere. Numărul spațiilor de cazare disponibile în acest județ este unul dintre cele mai mici din țară, raportat la mărimea populației, la puterea economiei locale și la fluxul de vizitatori, care sosesc în Craiova atât în scop turistic, cât și de afaceri.

Creșterea numărului de vizitatori în Craiova este confirmată, în primul rând, de creșterea explozivă a numărului de turiști care sosesc, mai ales în luna decembrie, pentru a vizita Târgul de Crăciun, care a ocupat, atât în 2023, cât și în 2024, locul al doilea în clasamentul celor mai frumoase astfel de târguri, organizată de site-ul European Best Destinations.

În 2024, pe primul loc a fost târgul din Gdansk (Polonia), iar în urma celui de la Craiova s-a situat cel de la Geneva (Elveția), peste 80% dintre voturile acordate Craiovei provenind din afara României. Grație acestei atracții sezoniere, „capitala” Olteniei a atras circa 12.300 de turiști în decembrie 2021, respectiv 15.500 în aceeași lună a anului următor și aproape 21.000 în decembrie 2022. Astfel, creșterea din decembrie 2023 a fost de 70% față de decembrie 2021.

Deși numărul de vizitatori nu poate rivaliza, deocamdată, cu cel al altor destinații de top din ultima lună a anului, precum Brașov sau Sibiu, numărul turiștilor este semnificativ mai mare decât totalul camerelor de cazare din județul Dolj, astfel că rezervările se fac cu 2-3 săptămâni înainte, în cea mai aglomerată perioadă din an (luna decembrie).

Potențialul pieței a atras atenția unor branduri celebre din industria globală ospitalității, între care Hilton are deja în construcție un hotel, compus din parter plus zece etaje. Grupul Accor pregătește deschiderea a trei hoteluri, în timp ce Marriott analizează deschiderea unui hotel de patru stele. Cel puțin alte trei hoteluri, de mai mici dimensiuni, sunt în construcție în capitala Olteniei.

Andrei Botiş, CEO Appraisal & Valuation SA
Andrei Botiş, CEO Appraisal & Valuation SA

„Craiova este, fără îndoială, unul dintre diamantele nedescoperite din România, care a început să strălucească la ceas de iarnă, în ultimii ani, grație Târgului de Crăciun, dar care are potențial de a urca între destinațiile turistice preferate de-a lungul întregului an. Interesul turiștilor este în creștere, iar autoritățile locale răspund prin organizarea acestui târg anual, dar și prin pregătirea lansării celui mai mare parc de distracții din sudul României.

La rândul lor, investitorii au sesizat oportunitatea și vor crește numărul de camere de cazare, în următorii cinci ani, pentru a acoperi o nevoie din ce în ce mai ridicată. În ultimele săptămâni din an, toate facilitățile de cazare din Craiova și aproape toate din județul Dolj sunt rezervate cu mult timp înainte, iar prețurile urcă accelerat.

S-a tot discutat despre principalii poli de dezvoltare economică a României – București, Cluj, Timișoara, Iași, Brașov, Constanța, Oradea și alte municipii – dar, în următorul deceniu, și despre Craiova vom auzi vești din ce în ce mai bune”, a declarat Andrei Botiș, CEO Appraisal & Valuation SA (NAI Romania & Moldova).

Între atuurile Craiovei, echipa NAI România le-a identificat pe următoarele:

1. Poziționarea excelentă, care face ca municipiul de 234.000 de locuitori să nu aibă „un rival” pe o rază de 230 km la est (București), 340 km la vest (Timișoara), peste 250 km la nord (Brașov) și 260 km la sud (Sofia).

2. Industria puternică (automobile, locomotive, generatoare electrice, componente auto) reprezintă 70% din economia locală.

3. Piața imobiliară este în creștere, existând atât cerere din partea cumpărătorilor, cât și disponibilitate în rândul investitorilor pentru a dezvolta noi proiecte.

4. Centru universitar care asigură forță de muncă specializată economiei locale: Universitatea din Craiova este pe locul al 8-lea, ca număr de studenți, în România (17.700), în anul universitar 2024-2025, iar acestora li se adaugă cei circa 3.000 de studenți ai Universității de Medicină și Farmacie din Craiova.

5. Atracțiile turistice, între care se numără Parcul Nicolae Romanescu (al treilea cel mai mare parc natural urban din Europa), Muzeul de Artă (care găzduiește opere de Constantin Brâncuși), Grădina Botanică și clădirile istorice din centrul orașului.

6. Drumul expres Craiova-Pitești, a cărui finalizare este așteptată pentru primăvara anului viitor, va face ca întreaga distanță până la București să fie parcursă exclusiv în regim de mare viteză (120-130 km/h) față de actuala viteză medie de 82 km/h.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.