Grayling, compania globală de consultanţă în public relations, public affairs, relaţii cu investitorii şi organizare de evenimente a fost desemnată de Nabucco Gas Pipeline International GmbH să asigure serviciile de public relations şi public affairs pe teritoriul Europei.
Grayling va asista compania Nabucco pe parcursul etapei de dezvoltare a conductei şi va fi responsabilă de relaţiile cu mass-media internaţională si locală, public affairs şi community relations. Contul de şase cifre a fost câştigat de Grayling în urma unui pitch desfăşurat în trei etape şi va include activitatea din Londra, Bruxelles şi ţările de tranzit ale Nabucco (Austria, Ungaria, România, Bulgaria, Turcia) şi Azerbaidjan.
Nabucco este principalul gazoduct european din coridorul sudic. Conducta va avea o lungime de 3.300 km şi va conecta regiunile cu cele mai bogate resurse de gaze din lume – regiunea Caspică, Orientul Mijlociu şi Egipt – la piaţa de consum a Europei şi a Turciei. Acesta va contribui semnificativ la asigurarea aprovizionării cu gaze naturale în Turcia, Europa de Sud-Est, Centrală şi de Vest şi va porni din Turcia prin Bulgaria, România şi Ungaria până la terminalul Baumgarten din Viena, Austria. Construcţia este prevăzută să înceapă în 2011, urmând să fie dată în folosinţă în 2014. www.nabucco-pipeline.com.
Christian Dolezal, Head of Communication & Public Affairs, Nabucco Gas Pipeline GmbH a precizat: „Am desemnat Grayling după un pitch care a durat şase luni, timp în care am purtat discuţii cu importante agenţii internaţionale. Am considerat că oferta Grayling este superioară prin faptul că ne pune la dispoziţie un sistem de lucru coordonat la nivel central şi extrem de eficient pentru toate nevoile noastre de comunicare. Echipa Grayling ne-a convins prin competenţele solide în domeniu şi în regiune şi aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu ei.”
Ana Dodea, Deputy Country Manager Grayling Romania a declarat: „Suntem încântaţi că am câştigat contul Nabucco în faţa unor competitori puternici din industria de profil. Asta confirmă experienţa noastră şi evidenţiază combinaţia eficientă dintre specializarea pe pieţele din Europa Centrală şi de Est şi forţa prezenţei noastre la Bruxelles şi Londra. Campania va fi coordonată din Londra, în colaborare cu birourile noastre din ECE, beneficiind de sprijinul lui Russell Patten (Directorul Diviziei de Energie, Mediu si Industrii) şi al echipei sale din Bruxelles.”
Despre Grayling
Grayling este a doua companie ca mărime, în topul celor mai mari firme independente de consultanţă în relaţii publice, afaceri publice, relaţii cu investitorii şi organizare de evenimente. Grayling are birouri în 70 de locaţii din 40 ţări, în Europa, SUA, Orientul Mijlociu şi regiunea Asia Pacific. Compania are venituri de peste 100 milioane € (148 milioane USD) www.grayling.com
Grayling face parte din Huntsworth plc www.huntsworth.com
Despre Grayling România
În 2010, agenţia de comunicare Mmd România şi-a schimbat numele în Grayling România, continuând să ofere clienţilor locali şi internaţionali servicii de comunicare strategică, atât pe piaţa locală, cât şi pe pieţele internaţionale.
În 1998, Mmd am fost prima companie internaţională de consultanţă care a pătruns pe piaţa din România, iar în prezent pune la dispoziţia clienţilor experienţa celor mai bune practici internaţionale, adaptate la specificul pieţei locale.
Echipa Grayling din România, formată din 20 de consultanţi, realizează strategii de comunicare business-to-consumer şi business-to-business pentru companii precum: Visa Europe, Erste-BCR, GE, GE Energy, Discovery Networks, Mars, Groupama, Bursa din Viena, BASF, GED, Cisco sau MOL România.
{mosloadposition user10}