Globalworth și One Night Gallery aduc împreună muzica, artele vizuale și tehnologia la următoarea ediție Globalworth District, primul „cartier” art&tech din România. Evenimentul Globalworth District | Music Edition, ce va avea loc pe 17 aprilie, de la ora 18:00, în Globalworth Campus, propune o nouă dimensiune a muzicii, prin intermediul noilor tehnologii și creează un context colaborativ pentru artiști români din diferite domenii.
Pentru o zi, lobby-ul clădirii de birouri Tower 1 din Globalworth Campus (Dimitrie Pompeiu, nr. 4-6) se va transforma în reședință pentru iubitorii de muzică și petreceri, când va găzdui un concert live cu Tomma Alistar și două petreceri tematice cu artiștii VRTW – UFe Dj Set și King Rabbit – acompaniate de instalații interactive și videomapping realizat de cuscrew și Adistu.
Un element unic al evenimentului va fi o instalație de artă care transpune în muzică biodate culese de la plante și le permite vizitatorilor să experimenteze modul în care melodiile se modifică în raport cu fluctuațiile din mediul înconjurător.
Lansat la finalul lunii februarie, Globalworth District, primul „cartier” art&tech din România, dezvoltat de Globalworth și curatoriat de One Night Gallery, își propune să promoveze tânăra generație de artiști români și să aducă evenimentele culturale mai aproape de comunitate, transformând clădirile de birouri în spații neconvenționale care găzduiesc și susțin arta și tehnologia. Evenimentele Globalworth District sunt construite în jurul a trei piloni: muzică, arte vizuale și design vestimentar, ce pot fi experimentate într-un mod nou, cu ajutorul tehnologiei. Vizitatorul devine astfel mai mult decât un spectator, putând să interacționeze cu arta și să o descopere dintr-o nouă perspectivă, precum în realitate virtuală sau augmentată.
Anul acesta, Globalworth District va găzdui, pe lângă Globalworth District | Music Edition, alte două evenimente dedicate celorlalți doi piloni: arte vizuale și design vestimentar.
Tomma Alistar este un proiect solo lansat de Alexei Turcan, care culege glimpsuri ale tuturor aventurilor sale electronice, combinate cu instrumente clasice, totul într-un spectacol efervescent. Downtempo jazzy sau coloane sonore pentru filme sau teatru pot fi găsite în show-urile sale, iar interpretarea live își propune să renunțe la automatismul electro și să aducă înapoi muzica live, cu toate imperfecțiunile sale.
Parteneriatului dintre One Night Gallery, în calitate de curator al acestei inițiative culturale, și VRTW (Vinyl, Rum, Tapas&Wine), platforma de evenimente care găzduiește sub umbrela sa o serie impresionantă de artiști, și-a propus să combine diferite genuri de muzică și să transforme spațiile de birouri Globalworth într-o galerie de artă dedicată muzicii. Astfel, întregul concept gravitează în jurul ideii de comunitate, aceasta fiind nucleul Globalworth District – un mijloc de interconectare a oamenilor prin experiențe personalizate.
Petrecerile tematice de la Globalworth District | Music Edition sunt concepute ca lucrări colaborative între muzicieni și artiștii vizuali – Ufe, The Rabbit King & cuscrew și Tomma Alistar & Adistu.
DJ UFe se manifestă ca o explozie de diferite genuri muzicale. Când nu „sapă” după old grooves sau blue breakbeats, e în studioul său „sculptând” meticulos sunete. Cel mai recent proiect al său ca producător este Kosmic Blues. Acest repertoriu extrem de diversificat se îmbină în propriul său idiom cu o sinteză imaginativă care face ca ascultarea să fie o experiență energică și interesantă.
The Rabbit King, pasionat de viniluri, DJ și producător, propune o nouă estetică muzicală: un pic de deep house, techno, disco, dar păstrând în același timp touch-ul personal. Este un spirit dinamic și are o abordare unică care îl face remarcabil în rândul DJ-ilor.
Muzica eclectică a lui UFe și a lui Rabbit King va fi augmentată de cuscrew, un talentat tânăr artist de videomapping. Stilul său este un mix între grafica shoegaze 3D și cea de la începutul anilor ’90. A fost implicat în numeroase proiecte culturale și a fost comisionat de nume precum Electric Castle, Mindscape Studio, Spotlight, Summer Well și noul lansat Kajet Journal.
Adistu, artist digital, curator și director al festivalului itinerant de art & video Tripoteca (festival deja cunoscut în 14 țări și în 25 de orașe), a avut numeroase expoziții și spectacole live în cadrul mai multor evenimente dedicate artelor vizuale. În lucrările sale se poate observa o predilecție pentru fractali – modele matematice care mimează evoluția naturii și alte abordări digitalo-organice – mash-up-uri care creează lumi și personaje ludice sau sugerează un umor metafizic. El va completa, cu elemente vizuale, show-ul lui Tomma Alistar.
De asemenea, în timpul evenimentului, vizitatorii vor putea explora ”capsula” Mindspace și experimenta prin realitatea augmentată cu dARe by Samsung.
Și pentru că interactivitatea și încurajarea publicului de a experimenta noile tehnologii e unul dintre cele mai importante crezuri ale proiectului, participanții vor avea la dispoziție toate uneltele necesare pentru a deveni DJ în realitate virtuală.
Parteneri: Mindspace, George. Primul banking inteligent. O inovație BCR, Samsung, Carrefour, glo și Bombay Saphire.
Vibes: Artiștii VRTW
Parteneri media: Wall-Street.ro, Zile și Nopți București, Igloo media, IQads, FEEDER.ro, Modernism Punct Ro, The Institute, Radio Guerrilla, Radio România Cultural.