in perioada 7-13 iulie 2014
Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, în parteneriat cu Asociația pentru Cultură Urbană și Mediu (A.C.U.M) organizează, în perioada 7-13 iulie 2014, în Centrul istoric din București, la intersecția străzilor Lipscani și Smârdan, evenimentul cultural ,,Simfonii pe asfalt”.
Timp de o săptămână, în cadrul acestui eveniment, vor fi organizate scurte concerte de operă/muzică instrumentală clasică, însoțite de momente de animație sau scenografie concordante cu partiturile interpretate, între orele 18:00 – 20:00.
„Simfonii pe asfalt” înseamnă apariția neașteptată și neanunțată a unei formații de muzică clasică în locuri publice intens tranzitate. Proiectul își propune să fie o modalitate inedită și eficientă pentru promovarea muzicii clasice și a artiștilor români din această arie în rândul publicului larg.
Cu câteva minute înainte de începerea reprezentațiilor, figuranți costumați în registrul tematic al repertoriului își vor face apariția și vor invita trecătorii să asiste la momentul artistic.
Vă așteptăm pentru a petrece două ore în compania muzicii clasice, departe de zgomotul și agitația orașului!
Parteneri media: Modernism.ro, Radio România Cultural, Radio România Muzical, onlinegallery.ro, Ziarul Ring, Big City Life, PRwave, TV City, Zile și Nopți, IQool și Art Act Magazine.