UNDERCLOUD – Festivalul de Teatru Independent dovedește pentru a 14 oară consecutiv că este mai mult decât un festival unic și mult așteptat: spectacole de teatru necesar, workshop-uri–experiență, spectacole–lectură în premieră mondială, expoziție de video-portrete, lansări de carte în prezența autorilor și ateliere de actorie și dezvoltare personală pentru copii și adolescenți. Ediția din acest an se va desfășura în perioada 24 – 30 septembrie 2021 în Grădina Muzeului „Grigore Antipa” și la Muzeul Național al Țăranului Român.
În programul ediției Undercloud din acest an vor fi prezenți atât actori cunoscuți, precum Maia Morgenstern, Florin Piersic jr, Marian Râlea, Rodica Mandache, Marius Bodochi, István Téglás, Antoaneta Cojocaru, Alina Berzunțeanu, Richard Bovnoczki cât și actori tineri care abia așteaptă să se arate spectatorilor. Pentru prima dată, Undercloud găzduiește un atelier de yoga-teatru dedicat exclusiv profesioniștilor din domeniu și este susținut de actrița Dana Rusu.
Grădina Muzeului Antipa devine pentru al doilea an loc de desfășurare al festivalului și găzduiește secțiunea „MiniCloud”, concentrată pe atelierele de teatru pentru copii și adolescenți conduse de actrița Alma Lascu. Atelierele au ca finalitate un spectacol lectură unde protagoniștii care urcă pe scenă sunt chiar cursanții și au ca scop principal folosirea teatrului ca instrument de dezvoltare personală. Primul modul are loc în weekendul 24-26 septembrie de la 10:00 la 11:00. Al doilea modul va avea loc în aceeași zi de la 11:00 la 12:00, iar al treilea modul se va desfășura în perioada 27 – 30 septembrie de la 10:00-12:00. Vârsta minimă de participare este 7 ani. O grupă trebuie să fie formată din minim 6 copii, maxim 10. Înscrierile se pot face pe minicloud@undercloud.ro. Detalii la telefon 0727.100.856.
„Ediția 2021 este poate cea mai „concentrată” de când facem noi acest festival, este o ediție „XS” dar nu pentru că ne-am dorit. Selecția a fost mult mai amplă dar am fost nevoiți să renunțăm… am tăiat până la limita în care să-ți mai poți asuma evenimentul ca pe un festival. Competiția nu e cu politicienii, e cu noi înșine. A ne opri, înseamnă a ne trăda. Undercloud are curaj să rămână pozitiv. Nu se lasă influențat de context, își creează singur contextul. Am ales să continuăm pentru a ne oferi bucuria acestei întâlniri.”- Chris Simion–Mercurian, regizor și scriitor, inițiatoarea festivalului Undercloud.
Sponsori tradiționali UNDERCLOUD 14: Raiffeisen Bank, Aqua Carpatica, Persil, Red Bull.
Susținut de Ministerul Culturii.
Aplaudat de Radio Guerrilla din 2008.
Parteneri media: Libertatea, TV Mania, Zile și Nopți, Urban.ro, Liternet.ro, IQads.ro, B365.ro, Ziarul Metropolis, Euromedia și Theatrum.ro
Detalii despre program pe www.undercloud.ro
UNDERCLOUD este creat și organizat de Asociația UNDERCLOUD.
Undercloud este o stare, o experiență culturală care creează dependență.
Află de ce, participând. Te așteptăm.