„MAMMA MIA!”, celebrul musical care aniversează în luna mai un an de când a cucerit și publicul din România prin reprezentații pline de emoție, muzică, dans și culoare, a fost desemnat „Spectacolul anului” de către „Actualitatea Muzicală”, prima revistă de muzică clasică și ușoară din România, fondată de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR) în 1990.
Miercuri, pe 24 aprilie, în cadrul ceremoniei de premiere care a avut loc la Palatul Cantacuzino, „MAMMA MIA!”, primul musical de Broadway produs în România 100% independent, a fost recompensat cu premiul pentru „Spectacolul anului”, în 2018. Echipa care le-a adus românilor unul dintre cele mai îndrăgite musicaluri din toate timpurile s-a aflat pe scenă pentru a primi distincția: „E o emoție mare pentru noi toți. Într-adevăr, un proiect independent de acest fel, cu o distribuție mare, cu foarte mulți oameni în backstage necesită niște resurse care ne consumă, energie, dar aduce și bucuria de a vedea atâtea săli pline. Mulțumim și îi invit pe toți artiștii alături de mine, pentru ca showul e al lor!”, a declarat în momentul festivității de premiere Răzvan Ioan Dincă, regizorul spectacolului.
Creat de Catherine Johnson și producătoarea Judy Craymer care s-au inspirat din cântecele compuse de Benny Anderson și Bjorn Ulvaeus, foști membri ai formației ABBA, spectacolul a fost urmărit de 60 de milioane de oameni din 50 de țări. În România, spectacolul s-a bucurat de același succes atât în București, cât și la Cluj, Iași, Timișoara, Oradea, Craiova, Bacău, Galați, Constanța unde s-a jucat cu casa închisă. Spectatorii au venit de fiecare dată cu bucuria de a descoperi o frumoasă poveste despre iubire, relații, prietenie, pe versurile a 23 de piese ABBA, traduse și adaptate în limba română de Ernest Fazekas, cunoscut publicului spectator și ca interpret de musicaluri, actor, prezentator de radio. El a mai tradus „Fantoma de la opera”, „Rebecca”, „Romeo si Julieta”, „My Fair Lady”.
În regia lui Răzvan Ioan Dincă, „MAMMA MIA!” a adus în fața publicului nu numai o performanță extraordinară a unora dintre cei mai mari artiști și dansatori din țară, dar și peste 200 de costume create special pentru acest spectacol de stilista Eli Damanakis, 17 numere coregrafice concepute de Violeta Dincă, desfășurate într-un décor senzațional, realizat de arhitectul Petre Țalea, care a reprodus întru totul frumusețea insulei grecești.
În perioada repetițiilor, artiștii din „MAMMA MIA!” au avut șansa să lucreze împreună Mary Hammond, vocal coach de renume internațional, al cărei rol de advisor a fost unul foarte important pentru cele mai cunoscute musicaluri din toată lumea ca „Billy Elliot”, „Phantom of the Opera”, „Joseph”, „Cabaret”, „Funny Girl”, „Les Miserables”, „Cats”, „Jesus Christ Superstar”, „Mamma Mia!” și „Rent” și care a venit special de la Londra în România pentru o serie de traininguri vocale. În plus, „MAMMA MIA!”, care va reveni la Sala Palatului pe 30 octombrie 2019, a beneficiat în domeniul tehnic de experiența unei echipe londoneze de sound designer specializată pe acest timp de spectacol pe WEST END, iar luminile au fost realizate de profesorul și light designerul Daniel Klinger. Biletee pentru spectacolul din 30 octombrie de la Sala Palatului se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Diverta, Cărturești, Metrou Unirii 1, magazinele Muzica, IQ BOX, Uman, Libmag, Casa de Balet și pe terminalele Selfpay. Online, se poate plăti cu cardul, Paypal, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.
„Actualitatea muzicală” este prima publicație culturală care a inițiat premii de presă, oferite celor mai importante personalități din domeniile interpretare și creație muzicală și muzicologică, balet, cărți și filme documentare de specialitate, management cultural, festivaluri și concursuri de muzică. În cadrul edițiilor trecute au fost recompensați pentru realizări în carieră mai mulți artiști si personalitati ca Margareta Pâslaru, Corina Chiriac, Ștefan Bănică jr., Andra, Holograf, Direcția 5, Ionel Tudor, precum și cei mai reprezentativi compozitori și interpreți din lumea muzicii clasice.