Turneul național „BaRockIN’ Transylvania”
19 – 25 iulie 2019
“BaRockIN’ Transylvania”, ingeniosul proiect al renumitului ansamblu Musica Ricercata, are ca misiune de a interpreta, după trei secole de liniște, lucrări muzicale compuse în Transilvania, ale căror manuscrise au fost descoperite în arhivele Sibiului.
După intense căutări ale dirijorului Gabriel Bebeșelea în Arhivele Naționale din Sibiu, arhivele Bisericii Evanghelice din Sibiu, au fost descoperite adevărate capodopere care demonstrează sincronismul dintre cultura sibiană și cea vest-europeană. Compozitori precum Johann Sartorius și Anton Hubatschek sunt interpretați împreună cu contemporanii lor, care fie i-au influențat puternic sau chiar au ajuns la Sibiu: Georg Philipp Telemann, Carl Philipp Emanuel Bach, Michael Haydn, Wolfgang Amadeus Mozart.
Lucrarea principală este “Die Fürstengrille” (“Capriciile unui prinț”), o operă compusă la Sibiu în 1797 de către Anton Hubatschek (1763-1813), cel care a realizat premiera transilvăneană (la Sibiu și Brașov) a operei “Flautul fermecat” de Wolfgang Amadeus Mozart, la foarte scurt timp după premiera vieneză. Această operă are o valoare inestimabilă pentru că este, de fapt, una din primele opere compuse pe actualul teritoriu al României.
Renumita soprană Rodica Vică va interpreta pe lângă un fragment din această operă, arii din lucrări laice și religioase, realizând firul roșu care unește toate aceste lucrări.
Penru a răspândi această demonstrație practică a valorii muzicii sibiene, „BaRockIN’ Transylvania” este un proicet itinerant, urmând a fi prezentat la Sibiu (19 iulie – Biserica Romano-Catolică, Concert extraordinar de închidere al “Musica Ricercata Festival Opus 1”), Cluj-Napoca (20 iulie 2019 – Auditorium Maximum), Brașov (21 iulie 2019 – Biserica Neagră), Mediaș (22 iulie 2019 – Biserica Evanghelică) și București (25 iulie 2019 – Ateneul Român, Festivalul “Vara magică”).
Turneul este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), co-organizator fiind Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) iar sponsorii principali sunt Romgaz și Borsec. Partenerii turneului național sunt: European Union Youth Orchestra, Centrul Infoeuropa din cadrul Ministerul Afacerilor Externe, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, Biserica Evanghelică C.A. Sibiu, Biserica Romano-Catolică Sibiu, Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, Libra Projects, Filarmonica de Stat “Transilvania”, Festivalul “Vara magică”, Librăriile Humanitas, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, ArtoGrafica, Print ATU Sibiu, Restaurant Pasaj, iar partenerii media sunt: Bookhub.ro, Actualitatea muzicală, Agenția de Carte, Artout, artline.ro, 4arte.ro, inoras.ro, IQads.ro, PRwave, onlinegallery.ro, Liternet.ro, Orașul meu, Senso TV, Jurnalul de afaceri, Liter mania, Catchy, urbeamea.ro, Româniapozitivă.ro, GO 90.4, Hermannstädter Zeitung, Profil Cultural, Magic FM, Radio Clasic, Mesagerul de Sibiu, MKlasica, Sibiu News, Știri de Sibiu, Tribuna, Zile și nopți, RoEvents, DC News, bzi.ro, Calendar de evenimente, Marea Dragoste.
Musica Ricercata lansează, cu acest prilej, un parteneriat valoros și unic cu European Union Youth Orchestra (EUYO), considerată a fi cea mai importantă orchestră de tineret la nivel mondial.
Rodica Vică este una din cele mai importante și apreciate soprane de origine română, desfășurând o intensă activitate peste hotare. Debutează la 24 de ani pe scena Operei Naționale București interpretând rolurile principale: Flautul fermecat (Regina Nopții) și Don Giovanni (Donna Anna) de W. A. Mozart, Rita de G.Donizetti, Rosina din Bărbierul din Sevilla de G.Rossini, Alcina de G.Fr.Haendel, La Cenerentola de G.Rossini, L’elisir d’amore de G.Donizetti. În toamna anului 2012, Rodica Vică a fost invitată să participe la unul dintre cele mai prestigioase proiecte de operă din Romania, Indiile Galante de J.Ph. Rameau în regia celebrului Andrei Serban, la Opera Națională Română Iași. Colaborează cu importanți dirijori și orchestre: Filippo Maria Bressan, Ottavio Dantone, Accademia Bizantina, etc. concertând pe cele mai renumite scene: Teatro La Fenice (Veneția), Klassik Festival Schloss Kirchstetten (Austria), Budapest Palace of Arts (Ungaria) etc.
În decembrie 2017 a înregistrat în premieră mondială lucrarea enesciană Strigoii alături de Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin sub conducerea dirijorului Gabriel Bebeșelea, CD apărut la casa de discuri Capriccio, în co-producție cu Deutschlandfunk Kultur. După un mentorat de 12 ani cu soprana Eleonora Enăchescu, Rodica Vica se află în prezent sub îndrumarea profesională a sopranei Krassimira Stoyanova.
www.rodicavica.com
Gabriel Bebeșelea este recunoscut ca fiind “unul dintre cei mai talentaţi dirijori români ai ultimelor decenii” (Jurnalul Festivalului George Enescu, 7 Septembrie 2011).
Din 2016 este dirijor principal al Filarmonicii de Stat “Transilvania” Cluj-Napoca și îl regăsim la pupitrul orchestrelor de prim-rang: Royal Philharmonic Orchestra din Londra, Orchestre National du Capitole de Toulouse, Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Konzerthausorchester Berlin, Orquestra Sinfonica de Barcelona i Nacional de Catalunya, Tonkünstler-Orchester Niederösterreich, Ulster Orchestra Belfast, State Academic Symphony Orchestra of Russia “Evgeny Svetlanov”, National Philharmonic Orchestra of Russia și Singapore Symphony Orchestra.
Între 2011-2016 a fost dirijor principal al Operei Naționale Române Iași (cel mai tânăr deținător al unei asemenea funcții în România) iar între 2015-2018 dirijor principal al Filarmonicii de Stat Sibiu.
În 2018 a fondat Musica Ricercata, de a cărei conducere artistică se ocupă, ansamblu cu un mare succes pe cele mai importante scene din România și din străinătate.
www.gabrielbebeselea.com
Musica Ricercata s-a născut în anul 2017, când un grup de muzicieni din întreaga țară au aruncat o privire lungă asupra peisajului muzical din regiune și au decis să ofere o nouă abordare, nu numai în ceea ce privește repertoriul, ci și interpretarea muzicii. De la înființarea, Gabriel Bebeșelea a asigurat conducerea artistică și tehnică a ansamblului, adunând cei mai valoroși instrumentiști și creând programe muzicale diverse și captivante, care se întind de la epoca barocă, la cea clasică și modernă. Caracterizată printr-o legătură deosebită între dirijor și muzicieni, Musica Ricercata explorează diferite lumi sonore, folosind instrumente de epocă – flaute din lemn, oboaie baroce, corzi de maț, teorbe – precum și instrumente moderne, în funcție de program, și interpretând fiecare repertoriu în modul potrivit.
Gabriel Bebeșelea este cunoscut pentru dedicarea sa cercetării și redescoperirii muzicii, și acest lucru este foarte vizibil în conceptele de concert propuse, care explorează unele din piesele muzicale neglijate ale istoriei. De fapt, numele ansamblului înseamnă “muzică cercetată” și a fost împrumutat de la un set de unsprezece piese pentru pian de Gyorgy Ligeti – Musica Ricercata – ca un omagiu adus compatriotului ansamblului.
Musica Ricercata a lăsat o amprentă distinctivă asupra scenei muzicale românești, și acum își extind orizonturile, având în componență muzicieni din întreaga Europă și oferind un șir unic de programe creative, mereu încurajând spre schimbare și pledând pentru diversitate, explorare și excelență.
Ansamblul a concertat pe importante scene (Ateneul Român București, Palatul Artelor Budapesta etc), fiind recepționat cu entuziasm atât de public, cât și de criticii de specialitate.
www.musica-ricercata.com
CALENDARUL TURNEULUI BaRockIN’ Transylvania:
VINERI, 19.07.2019 SIBIU
ora 19:00 Biserica Romano-Catolică Sf.Treime
Concert extraordinar de închidere a festivalului „Musica Ricercata Opus 1”
SÂMBĂTĂ, 20.07.2019 CLUJ-NAPOCA
ora 19:00 Auditorium Maximum
DUMINICĂ, 21.07.2019 BRAȘOV
ora 18:00 Biserica Neagră
LUNI, 22.07.2019 MEDIAȘ
ora 19:00 Biserica Evanghelică Sf. Margareta
JOI, 22.07.2019 BUCUREȘTI
ora 19:30 Ateneul Român
Concert în cadrul Festivalului „Vara magică”