Premiera: 9 noiembrie, la ora 21:00
Cei mai mulți oameni își trăiesc viața în ton cu cele mai noi progrese tehnologice și avantaje ale lumii moderne, însă există, în același timp, persoane care aleg să trăiască în afara regulilor societății, în sălbăticie, unde pericole ca alunecări de teren, copaci care cad sau urși sunt parte din rutină. Serialul “Muntenii”, care revine exclusiv la HISTORY® cu un nou sezon, al cincilea, spune povestea unora dintre acești oameni. Noul sezon este difuzat în fiecare miercuri, de la ora 21:00, începând cu 9 noiembrie.
“Muntenii” sunt bărbaţii din America ce îşi câştigă existenţa de pe urma pământului şi pun hrană pe masa familiilor lor vânând şi punând capcane. Pentru acești oamenii care își duc existența prin perseverență desăvârșită, nevoia de a înfrunta primejdiile iernii devine a doua lor natură. Această provocare devine mai mare cu fiecare an care trece, de vreme ce condițiile de la graniță sunt tot mai imprevizibile și lumea modernă se deconectează tot mai mult de rădăcinile primitive. Un număr crescând de oameni se îndepărtează de mediul natural, iar asta face viața muntenilor și mai dificilă.
Chiar dacă presiunea progresului societății apasă pe umerii veteranilor, o nouă generație se alătură luptei de a păstra obiceiurile străbune ale vieții în munți. În Alaska, Carolina de Nord, Montana și Arkansas, atât cei experimentați, cât și cei mai tineri, trebuie să trăiască la limită pentru a supraviețui iernii care se apropie și pentru a apăra spiritul libertății, pe măsură ce ispita vieții urbane ajunge tot mai aproape de ei.