Munch, aplicația care ajută la reducerea risipei alimentare, anunță extinderea în Iași, la șase luni de la lansarea oficială pe piața din România. Aplicația pune la dispoziția ieșenilor produse din 46 de locații de la 12 parteneri și se află în continuă creștere.
Clienții din Iași pot achiziționa începând de astăzi produse alimentare de la restaurantele și magazinele lor preferate, la reduceri cuprinse între 50 – 70%. Mecanismul este simplu: utilizatorii rezervă produsele, le plătesc online, apoi le ridică personal de la locația selectată în intervalul orar afișat. În plus, primii 10 clienți de la fiecare partener Munch din Iași vor primi cadou un produs personalizat.
„Intrarea pe piața din Iași este un pas înainte pentru Munch, care a început cu o discuție alături de partenerii noștri de la PETRU și s-a implementat în timp record. Ne uităm la o nouă piață, cu peste 271.000 de locuitori care se pot alătura misiunii noastre de a reduce risipa alimentară, beneficiind în același timp de prețuri reduse considerabil”, a declarat Alexandru Țurcanu, Country Manager Munch România.
Munch, parteneriat cu simigeria PETRU
Unul dintre principalii parteneri ai Munch este simigeria PETRU, care are 30 locații înscrise în platformă: 27 în Iași și 3 în București. Clienții din Iași vor putea achiziționa delicioasele produse tip brutărie și patiserie cu reduceri de până la 70%.
„Suntem pe deplin încântați să ne alăturăm inițiativei Munch în efortul de a reduce risipa alimentară și să contribuim activ la această misiune. PETRU sprijină cu entuziasm această cauză și ne bucurăm să fim printre primii parteneri care oferă soluții sustenabile pentru comunitatea din Iași. Așteptăm cu nerăbdare să vedem impactul pozitiv al acestui proiect”, a declarat Bogdan Popescu, CEO Simigeria PETRU.
Printre partenerii Munch din Iași se numără PETRU, Friscot, Auguri, Local și Local by Krud, Bistro la Noi, Acaju, Pasta House, Kung Food, Harmony Cafe, Blue Acqua, La Papa’s Casa Grătarului și Fresh Apetit. Lista completă de parteneri poate fi consultată pe site și în aplicație.
Până în prezent, peste 31.500 de oameni au descărcat aplicația Munch în București și au salvat aproape 4 tone de alimente.
În România, conform statisticilor Uniunii Europene, aproximativ 2,55 milioane de tone de alimente sunt aruncate anual.