Artistul social Mugur Vărzariu, premiat de CNN și UNICEF pentru fotografiile sale privind problemele etniei rome din România, a obținut de curând cea mai prestigioasă distincție acordată unui fotograf român de juriul ediției din 2014 a concursului Pictures of the Year International (POYi), organizat sub patronajul secției de jurnalism a Universității din Missouri.
Grație fotografiei „Untitled” („Fără titlu”), care face parte din documentarul „Liderii romi, sfârșitul etniei rome”, realizat de Mugur Vărzariu în 2013 și care are ca temă accesul romilor la serviciile de sănătate din România, fotoactivistul a obținut a treia poziție în clasamentul secțiunii Portret a concursului anual Pictures of the Year International.
Fotografia premiată de juriul POYi o înfățișează pe Simion Filotia, o bătrână din satul Mârza, și evidențiază barierele cu care se confruntă romii în accesul la servicile de sănătate, asistență socială și educație. Deși conștient de existența discriminării romilor în privința serviciilor de sănătate, lucrând la documentarul „Liderii romi, sfârșitul etniei rome”, Mugur Vărzariu a observat din nou indiferența ONG-urilor rome față de adevăratele probleme ale acestei etnii, acestea pierzând în ultimul timp orice formă de contact direct cu oamenii din comunitățile aflate în dificultate.
„Premiul mă onorează, însă atâta vreme cât astfel de situații mai există în România nu mi-am atins scopul. Aș da 100 de astfel de premii în schimbul unui Nobel pentru Pace, de exemplu, care să certifice eforturile pe care le depun ca agent al schimbării în sensul rezolvării problemelor cu care se confruntă în prezent etnia romă, devenind astfel un model atât pentru romi cât și pentru ne-romi deopotrivă. Din păcate, cel puțin pentru moment, liderii formali ai acestei etnii sunt mult prea puțin educați sau sunt mânați de interese proprii, meschine, în detrimentul întregii etnii, pentru a se alătura și a sprijini această muncă socială benevolă pe care o desfășor”, a declarat Mugur Vărzariu.
Realizările fotografului român au fost premiate în 2010 de CNN, iar în 2011, Mugur Vărzariu a intrat în posesia „Honorable Mentions” din cadrul UNICEF Photo of the Year.
După o carieră de 15 ani în marketing, Mugur Vărzariu a ales, în 2010, să încerce să schimbe ceva în România prin imagini. Actualul fotoactivist este de părere că, atunci când vrei să modifici o percepție greșită, nu te lupți cu oamenii, ci cu mentalitățile lor. Tocmai de aceea pozele realizate de el spun poveşti cutremurătoare, abordează teme delicate și de interes, care au depăşit demult graniţele ţării. Mugur Vărzariu este un român care luptă să dea o șansă romilor pentru o viață normală și liniștită în România. Primul său proiect major care a implicat fotografia s-a desfășurat la Baia Mare, acolo unde primarul aprobase construcţia unui zid înalt de doi metri care să separe un bloc în care locuiau romii de români.
Pictures of the Year International (POYi) este un concurs de fotografie a cărui istorie datează încă din primăvara anului 1944 când secția de jurnalism a Universității din Missouri a organizat o competiție menită să „plătească tribut acelor fotografi de presă și publicații care, în ciuda dificultăților enorme din timpul războiului, au făcut o muncă extraordinară”. Începând din 1957, concursurile organizate în paralel de University of Missouri și National Press Photographers Association (NPPA) au fost reunite într-o singură competiție. Acum, Pictures of the Year International este patronat de secția de jurnalism a Universității din Missouri și este susținut de Fujifilm, MSNBC și National Geographic.
Mai multe detalii despre Mugur Vărzariu puteți afla la adresa //www.mugurvarzariu.com.
Clasamentul din acest an al concursului Pictures of the Year International, precum și alte detalii despre desfășurarea acestuia puteți găsi la //www.poyi.org.