Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Mugur Pătraşcu lansează Screen Native, un model nou de agenţie de publicitate, “digital at the core”

După 16 ani de carieră în comunicare, dintre care 13 dedicaţi digitalului, Mugur Pătraşcu pune bazele unui nou proiect, unic pe piaţă, care aduce o abordare diferită şi proaspătă a relaţiei dintre brand şi consumator în era comunicării digitale.

Screen Native este o agenţie full service, digital at the core, cu posibilităţi de expresie determinate de un nou tip de consumator, cu soluţii reale şi relevante pentru clienţi.

După ce a lucrat pe clienţi ca: Telekom, AVON, Dacia, Samsung, Bergenbier, Petrom, Orange, Vodafone, BAT, P&G, BRD, Mugur revine cu o nouă soluţie, dedicată întru totul noii realităţii în comunicare.

Agenţia va funcţiona atât ca un furnizor de strategie şi soluţii de comunicare integrate, cât şi ca un dealer de soluţii de conţinut din multiplele surse existente pe piaţă. A “One stop agency”, Screen Native (www.screennative.ro) dispune de o gama largă de expertize, de la strategie, creaţie, consultanţă, conţinut şi implementare.

“Construim strategii şi livrăm personalizat, pe toate ecranele. Găsim oamenii de care avem nevoie şi construim o poveste care curge firesc pe toate ecranele din viaţa noastră.” – Mugur Pătraşcu, fondator Screen Native


Într-un context în care totul în jur se schimbă, de la oameni la relaţiile şi rolul brandului în comunitate, comunicarea trebuie să se adapteze nevoilor pieţei, Screen Native înseamnă o propunere nouă, proaspătă şi progresistă, înseamnă strategie, relevanţă şi integrare.

“Advertising-ul nu mai funcţionează după împărţirea în clasic şi digital sau campaniile, în advertising clasic plus nişte topping de digital sau orice alte combinaţii şi hibrizi hazlii mai vedem azi prin oraş. Cred că, în 2016, advertisingul trebuie să fie unul singur, digital at the core, cu modalităţi de expresie pe toate ecranele. Echipa trebuie să fie una singură, dar cu altă dinamică şi relaţionare, cu alte resorturi.

Digitalul nu mai există ca disciplină separată, comunicarea trebuie să iasă din schizofrenia ultimului deceniu.” – Mugur Pătraşcu, fondator Screen Native

Mugur a fondat în 2006 agenţia de digital iLeo, cea mai mare agenţie digitală, după cifra de afaceri din România, trei ani la rând şi în top trei agenţii digitale în zona de strategie şi creaţie în ultimii 8 ani. În 2014, a vândut participaţia iLeo grupului Leo Burnett România şi a preluat funcţia de Digital Director în Leo Burnett Group. La doi ani de la tranzacţie, Mugur Pătraşcu a ales să pună bazele unei noi echipe restrânse, ca alternativă la procedurile standardizate ale grupurilor mari de comunicare.

“Consider că, la ora actuală, agenţiile mici au un avantaj solid, întrucât procentul de specialişti care determină produsul din echipă este considerabil mai mare, faţă de grupurile mari, unde procesul se desfăşoară amorf şi inflexibil. Am decis să abordez curajos lucrurile şi să reinventez agenţia de comunicare. Astăzi, în oraş, sunt 20 de oameni care, individual, pot face faţă oricărei agenţii mari, în orice pitch, pe orice miză. Valoarea individuală asezonată cu o echipa mică şi flexibilă va fi de multe ori, în viitor, soluţia pe această piaţă.

Screen Native este o filosofie, o realitate şi un grup din ce în ce mai mare între consumatori. Integrarea, reuşită, actualitatea comunicării se rezumă la modul în care reuşim să activăm ecranele din viaţa publicului nostru. Credem că filosofia advertising-ului viitorului pleacă şi se întoarce la ecranele pe care ne petrecem mai mult de jumătate din viaţă şi pe care le experimentăm din ce în ce mai des, ele sunt prima interfaţă în relaţia cu lumea. Cred că anii care vor urma vor aduce o schimbare vizibilă în modul în care se face, în general, comunicarea în România şi noi ne bucurăm că o începem de azi.” – Mugur Pătraşcu,  fondator Screen Native

Mugur Pătraşcu are o experienţă în comunicare de 16 ani, perioada în care a implementat peste 300 de campanii pentru mai mult de 130 de brand-uri, cu care a câştigat peste 50 de premii locale şi internaţionale.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.