Motorola, compania care vizează democratizarea accesului la tehnologie, lansează #motorealism, o campanie de comunicare prin care își încurajează utilizatorii să fie exact așa cum sunt ei, făcând apel la realitate, acceptare și autenticitate. Motorola a dezvoltat platforma online www.motorealism.ro, unde se vor regăsi o serie de episoade video în care sunt exemplificate diverse ipostaze care denaturează momentele reale în detrimentul unui fals care costă timp și efort.
De asemenea, pe platforma vor fi încărcate și regulile motorealismului, dar și informații despre una dintre cele mai importante lansări de produse ale companiei – familia de telefoane motorola edge 20 – care a și inspirat noua campanie de comunicare.
„#Motorealism este un demers natural al unei promisiuni de brand, pentru că Motorola a fost întotdeauna despre oameni, despre democratizarea accesului la tehnologie si despre un portofoliu extins, care acoperă nevoile consumatorilor. Lansăm acum această campanie pentru că telefoanele se află în centrul vieții noastre mai mult ca oricând, însă cu toate acestea realitatea tinde să fie prezentată distorsionat pe rețelele sociale. Motorealismul se adresează tuturor utilizatorilor de telefoane mobile și își dorește să fie vocea lor. Sperăm să îi inspirăm să trăiască momentul și să se bucure de viață conform propriilor valori și preferințe. De altfel, îi încurajăm să ne arate viața lor așa cum este, fără filtre și fără constrângeri sociale, pentru că poveștile adevarate sunt cele care inspiră și ne dau curaj tuturor. Prin #motorealism le spunem tuturor să fie asumați, să fie reali în tot ceea ce comunică în mediul online, să fie exact așa cum sunt ei”, a declarat Oana Hulub, Marketing Manager Motorola.
Prin #motorealism, Motorola vizează și apropierea de Generația Z, o generație care este puternic ancorată în digital, dar care se remarcă și prin implicarea pe care o arată față de rezolvarea diferitelor probleme sociale, politice și de mediu. Odată cu acest demers, Motorola își dorește să deschidă conversația online despre rolul pe care îl joacă tehnologia în viața fiecăruia dintre noi, despre cum putem învața unii de la alții lecția responsabilității, curajului și a adevărului, pornind de la premisa că fiecare persoană care-și prezintă realitatea are puterea de a-i inspira și pe ceilalți care au nevoie de empatie și de încurajare.
Ce este #motorealism?
#Motorealismul este un demers Motorola de conștientizarea a frumuseții vieții așa cum este ea. Motorealismul este despre fiecare dintre noi și despre cum suntem mai buni atunci când îmbrățișăm și ne arătăm propriile experiențe reale. Despre cum ne ajutăm unii pe alții să înțelegem că normele, filtrele și aspirațiile se pot schimba, însă satisfacția cu care ne trăim viața depinde doar de noi. Motorola susține aceste interacțiuni și îi susține pe utilizatori să fie exact așa cum vor ei să fie.
Mesajul campaniei este redat de comediantul Costel Bojog într-o serie de clipuri video, care ilustrează situații obișnuite, din viața reală, cu care fiecare dintre noi s-a confruntat la un moment dat, dar care prea rar sunt expuse pe rețelele sociale. Primul clip video poate fi vizionat mai jos, urmând ca la fiecare două săptămâni o nouă experiență să fie dezvăluită pe www.motorealism.ro.
Noua familie de dispozitive motorola edge 20
Campania Motorola a fost inspirată de lansarea noilor dispozitive din familia motorola edge 20, telefoane premium care pun la dispoziția utilizatorilor specificațiile de top de care au nevoie pentru a se bucura mai mult de fiecare clipă, exact așa cum este ea. Cele trei telefoane recent lansate, motorola edge 20 pro, motorola edge 20 și motorola edge 20 lite, beneficiază de un design remarcabil, actual și atractiv, dar și de un sistem de camere performant. La toate acestea se adaugă puterea de procesare mare și autonomia impresionantă.