Daniel J. Edelman, fondatorul și președintele agenției care îi poartă numele, cea mai mare firmă independentă de relații publice din lume, a încetat din viață la data de 15 ianuarie, la vârsta de 92 de ani. În prezent, compania este condusă de fiul său, Richard Edelman, președintele și directorul executiv al agenției.
Daniel Edelman a pus bazele agenției care îi poartă numele într-un mic birou din Chicago, în 1952, iar astăzi numără nu mai puțin de 63 de birouri în 26 de țări, având 4.600 de angajați și venituri de peste 660 mil. euro anul trecut. În România, agenția americană este prezentă din 2006 prin compania AMI Communications.
“Daniel Edelman a fost pentru noi un exemplu, atât ca profesionist, cât și ca antreprenor. Faptul că Edelman are în momentul de față 42 de clienți din Top 100 Fortune i se datorează din plin, iar noi nu putem decât să ne dorim ca și în România companiile mari să dea importanța cuvenită acestui domeniu”, spune Mihai Radu, managing partner în cadrul agenției AMI Communications.
Steve Barrett, editor în cadrul publicației PRWeek, etichetează Edelman ca fiind “de departe cea mai mare agenție de comunicare din lume.”
“La acel moment, de relațiile publice se ocupau așa numiții agenți de presă sau publiciști. Dan, fost jurnalist, a avut o viziune: să le ofere clienților servicii de PR așa cum nu se mai văzuse. Și timp de 60 de ani, Daniel și firma sa au transformat PR-ul, mai întâi în SUA, apoi în toată lumea”, se arată într-un comunicat trimis de agenția Edelman.
De-a lungul timpului, de numele lui Daniel Edelman este legată crearea unor branduri cunoscute astăzi în toată lumea precum Sara Lee sau KFC. Printre clienții actuali ai agenției se numără giganți precum Microsoft, Pfizer, General Electric, Wal-Mart Stores, Abbott Laboratories, Samsung, Royal Dutch Shell, Kraft, Johnson & Johnson și Unilever.
Totodată, Daniel Edelman a avut o contribuție importantă la profesionalizarea industriei de comunicare. Spre exemplu, este creditat drept omul care a contribuit decisiv la îmbunătățirea imaginii profesioniștilor din zona comunicării care, încet-încet, au început să fie percepuți ca niște sfătuitori ai liderilor politici sau ai antreprenorilor și nu doar ca niște simpli executanți.
Născut pe 3 iulie 1920, Daniel Joseph Edelman a fost unul dintre cei cinci copii ai lui Selig și Selma Edelman. Cu un master in jurnalism, Daniel Edelman a început ca reporter sportiv, apoi, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost reporter de știri pe timp de noapte pentru CBS în New York. A trecut rapid la un job de publicist pentru Musicraft Records, unde a promovat vedete de jazz precum Duke Ellington, Sarah Vaughan sau Artie Shaw.
Despre AMI Communications
Înfiinţată la începutul în 2005 ca filială a unei dintre cele mai mari agenții de PR din Cehia, AMI Communications este totodată partener exclusiv în România al Edelman, cea mai mare agenție independentă de PR din lume.
În cei 7 ani de existență, AMI Communications a livrat servicii de comunicare corporate, brand și marketing PR, relații publice, comunicare de criză, organizare de evenimente, monitorizare și media training pentru clienți precum Chevron, Electromagnetica, BAE Systems, KPMG, NovoNordisk, Kraft Foods, Bechtel, Willbrook, Skoda, AAA Auto, Bitdefender, HP, Motorola, Bunge, Cinzano, Booz Allen Hamilton, CEZ, Sofmedica sau Contexpert.
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm vizitaţi site-ul www.amicom.ro.