si sabatianism"
Vineri, 19 iulie, la ora 18.45, în Sala de Consiliu a Primăriei Târgu-Neamţ (Str. Ştefan cel Mare, nr. 62), va avea loc lansarea volumului Evreii lui Saturn. Despre sabatul vrăjitoarelor şi şabatianism, semnat de laureatul prestigiosului „Israel Prize” pentru excelenţă în domeniul gîndirii iudaice, Moshe Idel, şi apărut recent la Editura Polirom, în colecţia „Plural”.
Vor lua cuvîntul, alături de autor: Tilo Schabert, filozof şi politolog, Sorin Antohi, istoric al ideilor şi eseist, şi Adrian Şerban, director editorial Polirom.
Evenimentul va avea loc în cadrul Conferinţelor Eranos, ce se vor desfăşura în perioada 14-20 iulie, la Târgu-Neamţ, de Studii şi Cercetări Simbolice Iaşi. oraşul natal al lui Moshe Idel. Conferinţele Eranos (Eranos Tagungen) au fost înfiinţate la Ascona (Elveţia) în 1933, la sugestia istoricului german al religiilor, Rudolf Otto, şi au fost relansate de Tilo Schabert, continuator legitim al acestei tradiţii, şi Sorin Antohi anul trecut. Ediţia 2013 este organizată de Eranos Conference Group (Amici di Eranos) şi de Asociaţia Orbis Tertius (Bucureşti), în colaborare cu Institutul
Evreii lui Saturn. Despre sabatul vrăjitoarelor şi şabatianism, volum apărut în traducere din limba italiană de Cornelia Dumitru, este disponibil şi în format electronic.
Ce au în comun un vechi zeu păgîn, o planetă, o figură mesianică de la începuturile epocii moderne şi ceremoniile nocturne ale vrăjitoarelor? Cum se poate concilia astrologia greco-arabă cu sacralitatea religioasă a Şabatului evreiesc? Pe baza a numeroase surse edite şi inedite, Moshe Idel reconstituie un parcurs fascinant al istoriei ideilor, ghidîndu-ne în timp şi în spaţiu pentru a descoperi originile unora dintre cele mai înrădăcinate clişee din cultura şi imaginarul modern. Dacă unii autori i-au atribuit lui Saturn, astrul tutelar al evreilor, caracteristici sinistre, printre care asocierea cu vrăjitoria, alţii, dimpotrivă, i-au conferit o semnificaţie pozitivă, legată de speranţă şi răscumpărare. Astfel, din Antichitate pînă în prezent, ni se dezvăluie multiplele legături dintre mit şi ştiinţă, dintre tradiţiile intelectuale şi tradiţiile populare, dintre sistemele speculative şi sistemele religioase care au influenţat gîndirea şi conştiinţa celor ce au trăit între Orient şi Occident.
Din cuprins:
Saturn, Şabat, vrăjitoria şi evreii • Saturn şi Shabbetay Tzvi: o planetă care a devenit „Mesia” • De la Saturn la melancolie • Reacţii la saturnizarea iudaismului
Moshe Idel (n. 1947, Târgu‑ Neamţ), profesor de gîndire iudaică la Universitatea Ebraică din Ierusalim şi cercetător la Institutul Shalom Hartman, este doctor în filosofie cu specializarea Cabala. Numeroasele lucrări publicate includ titluri de referinţă precum: The Mystical Experience in Abraham Abulafia (1987), Kabbalah: New Perspectives (1988), Hasidism: Between Ecstasy and Magic (1995), Messianic Mystics (1998), Absorbing Perfections: Kabbalah and Interpretation (2002), Kabbalah and Eros (2005). La Editura Polirom au apărut: Perfecţiuni care absorb. Cabala şi interpretare (2004), Ceea ce ne uneşte. Istorii, biografii, idei (Sorin Antohi în dialog cu Moshe Idel, 2006), Ascensiuni la cer în mistica evreiască. Stîlpi, linii, scări (2008) şi Fiul lui Dumnezeu şi mistica evreiască (2010).