Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Mos Craciun a impartit cadouri in Parcurile Viitorului

Petrom

·    Proiectul „Parcurile Viitorului” a fost lansat în luna iunie, printr-un concurs de idei adresat tinerilor arhitecţi
·    După numai şase luni, lucrările la parcurile din Bucureşti, Moineşti şi Piteşti au fost finalizate
·    Moş Crăciun a sosit în fiecare din cele trei parcuri: Expo Parc din Piteşti (6 decembrie), Lunca Florilor din Bucureşti (17 decembrie) şi Parcul Central din Moineşti (19 decembrie)

Proiectul Petrom „Parcurile Viitorului” a fost lansat în luna iunie, printr-un concurs de idei la nivel naţional adresat tinerilor arhitecţi. După numai şase luni de la demararea concursului de idei, Petrom a reamenajat trei parcuri: Lunca Florilor (Bucureşti), Expo Parc (Piteşti) şi Parcul Central (Moineşti). În fiecare din cele trei parcuri reamenajate de Petrom anul acesta, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Moş Crăciun a fost invitat în mijlocul copiilor. Copiii au urcat pe scena amplasată în parc şi au cântat colinde, au recitat poezii, au dansat iar Moşul i-a răsplătit pe toţi cu cadouri. Prin parc s-au plimbat şi ajutoarele Moşului, Elfii, care au împărţit la rândul lor cadouri trecătorilor.

Lansat în spiritul protecţiei mediului şi al utilizării energiilor alternative, programul „Parcurile Viitorului” se desfăşoară timp de doi ani şi implică o investiţie de peste 1,5 milioane de euro din partea Petrom. În 2007, Petrom a investit peste 400.000 euro în fiecare din cele trei parcuri pe care le-a reamenajat: “Lunca Florilor” din Bucureşti, „Expo Parc” din Piteşti şi „Parcul Central” din Moineşti. În 2008, alte două parcuri vor fi re-amenajate în Timişoara şi Târgovişte.

Elementele inedite pe care le aduc aceste parcuri ale viitorului constau în dispozitive de utilizare a energiei alternative, precum: utilizarea energiei cinetice umane pentru crearea unor baloane de săpun şi jeturi de apă, panouri cu celule fotovoltaice:  10 la Bucureşti şi 5 la Piteşti. Energia solară înmagazinată de acestea este stocată şi redată prin felinare echipate cu becuri economice.
Un alt element inedit, regăsit în toate cele trei parcuri îl constituie lucrările de artă, semnate de sculptorul Marius Leonte. Conceptul de bază al acestor lucrări este dublarea rolului estetic cu un rol educativ: înţelegerea posibilităţii de creare a energiilor non-convenţionale, ecologice.
Prin acţionarea unor manivele, energia cinetică umană este transformată în acţiuni vizibile, spectaculoase, precum crearea unor jeturi de apă şi jocuri cu baloane de săpun.

În lucrările de construcţii şi reamenajare s-au folosit elemente naturale precum: piatra, metal, nisip, lemn sau combinaţii între acestea cât şi materiale reciclate: sticla reciclată cu efect vizual special pentru bazine, metal reciclat pentru dispozitivele de creare a energiilor alternative, scoarţă pentru locurile de joaca.

Fiecare dintre parcuri a fost construit în jurul unui concept, propus de câştigătorii concursului de idei la nivel naţioanl. În Parcul “Lunca Florilor” din Bucuresti s-a avut în vedere punerea în valoare a

axului central al Parcului prin crearea unor dealuri artificiale, a unei cascade, amenajarea unui labirint din gard viu, a bazinului central (sticlă reciclată pe fundul apei, jocuri de apă) şi a iazului hidroponic. Astfel elementul natural este reprezentat în mod plăcut în mijlocul unui cartier de blocuri.

În Expo Parc din Piteşti s-a subliniat aspectul romantic al parcului prin folosirea unor linii sinuoase (forma lacului, aleile, valonamentele, jocurile de plante, gazon şi pietriş) cât şi prin elementele de mobilier urban (bănci, balustradele podului, foişorul, felinarele), alei romantice (traseul care conduce la alpinariu şi cascada, "paşii japonezi"). Cel mai romantic loc al parcului este foişorul care va fi îmbrăcat în iederă şi plante agăţătoare – luminat de felinarele care folosesc energia solară şi care răspândesc o lumină difuză, intimă. În acest parc sunt plantaţi arbori şi arbuşti de colecţie: 200 de flori perene, 60 de graminee şi plante specifice grădinii japoneze pentru iazul hidroponic (iaz mascat de pietriş, în care cresc plante acvatice, exotice), 500 de plante pentru garduri vii. De asemenea, lacul din parc este traversat de un pod, sub care se plimbă nestingheriţi crapi japonezi. 

În Parcul Central din Moineşti, conceptul central al parcului îl reprezintă curentul DADA de reconfigurare geometrică a spaţiului prin decupaje ordonate într-o parte a parcului (jardiniere dreptunghiulare cu arbori, asfalt între jardiniere) urmate de trecerea bruscă (simbolizată de sculptura metalică "Foarfeca lui Tristan Tzara" şi de puntea din lemn peste bazine) către gazonul şi liniile curbe dinspre Casa Căsătoriilor. Acest parc are şi valenţa de centru civic al oraşului, de aceea îndeplineşte mai multe funcţii: este loc de tranzit, loc de recreere, loc de joacă pentru copii.

Proiectul Parcurile Viitorului face parte din platforma de responsabilitate socială Petrom „Respect pentru viitor”. În cadrul acestui program, Petrom a reuşit ca numai în şase luni să re-amenajeze trei parcuri la nivel naţional şi şi-a propus să continue în 2008 prin reamenajarea a două parcuri din Târgovişte şi Timişoara.

Bucuresti, 19.12.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.