Asociaţia Turistică Ghizii României organizează în perioada 12 – 15 iulie 2012, a V-a ediţie Montaniada – Mobilizează tineretul. Evenimentul va avea loc la km 104 de pe celebrul “Transfăgărășan”. Proiectul urmăreşte să mobilizeze tineretul pentru protejarea mediului înconjurător, un stil de viaţă sănătos şi activ și practicarea ecoturismului şi a voluntariatului.
Proiectul MONTANIADA a pornit de la convingerea că tinerii reprezintă o resursă esenţială pentru dezvoltarea societăţii umane, iar forţa lor mobilizatoare, prospeţimea ideilor lor, entuziasmul lor pot fi canalizate, consolidate și valorificate printr-o participare efectivă la crearea lumii de mâine.
Montaniada reunește tinerii iubitori ai muntelui și naturii și le dă șansa să schimbe experiențe prin participarea la jocuri de echipă cu specific montan. În ultimul an (2011), evenimentul a reunit peste 1000 de tineri, numărul participanților fiind în creștere de la an la an.
Obiectivul general al proiectului constă în promovarea ecoturismului prin intermediul informării, educării și conștientizării cu privire la protecţia mediului înconjurător, corelată cu un stil de viaţă sănătos.
“Organizam acest eveniment și suntem foarte motivați să o facem deoarece valorile ATGR sunt promovate prin intermediul lui. Avem experiența în problemele de mediu și suntem activ implicați în promovarea în rândul tinerilor, a ecoturismului, dezvoltarea durabilă, și în același timp un mod de viață sănătos susținut de activități în aer liber.” a declarat Răzvan Bineață, președinte Asociaţia Turistică Ghizii României.
Rezultatele preconizate: implicarea a minim 50 de voluntari în implementarea proiectului; ecologizarea zonei Piscul Negru – Cabana Capra; conştientizarea a 1.000 de tineri cu privire la protecţia mediului înconjurător.
Mai multe informatii despre eveniment, program și concursuri pe www.montaniada.ro.
Despre A.T.G.R.
Asociatia Turistica Ghizii Romaniei a fost infiintata in 2007, scopul principal al organizatiei este protectia mediului inconjurator, promovarea ecoturismului, sportului si a unui mod de viata sanatos. Membrii sunt persoane tinere pe care le uneste dorinta de a creea un viitor mai bun intr-un mediu curat.
Partenerii media: Pasiunea.eu, Radio Romania Actualităţi, Radio Romania Cultural, Travel Mix, Metropotam şi Trilulilu.