Până la cursa de la Pannonia Ring de la sfârșitul lunii iunie, Alex Radu și George Negrea vor face o oprire la Isle of Man Tourist Trophy (TT Race)
Cea de-a doua etapă Dunlop Romanian Superbike, desfășurată la Brno (Cehia), pe cel mai renumit circuit de motociclism din estul Europei, aduce noi premii și puncte valoroase piloților Monsters Garage, Alex Radu și George Negrea.
190 piloți din România, Austria, Italia, Bulgaria și Israel s-au aliniat la linia de start în ciuda vremii nefavorabile, calificările și cursele desfășurându-se pe ploaie.
La categoria 1000 GP Racer Rookies, Alex Radu a terminat cursa pe locul al doilea, în urma lui Iosif Ureche, și a acumulat încă 20 de puncte, ajungând astfel în topul clasamentului general intermediar.
"Am avut emoții mari pentru că am alergat pentru prima dată pe un circuit de campionat mondial. În plus, nu am mai concurat pe ploaie. Vremea n-a ținut cu noi, însă a fost o cursă frumoasă", a declarat Alex.
George Negrea, aflat și el la prima participare pe circuitul de la Brno, a terminat cursa pe locul 8 la la clasa Superbike 1000, iar cu cele 8 puncte obținute se claseaza pe locul 7 în clasamentul general. La Superbike 1000 concurează 16 piloți, prima poziție în clasamentul general fiind acum ocupată de Ionuț Mistode. //www.rosbk.ro/ro/results/ranking/14
"A fost o cursă dificilă din cauza vremii, însă sunt mulțumit de rezultat. Clasa la care am decis să concurez anul acesta, Superbike 1000, este una extrem de competitivă, diferența pe grila de start fiind făcută de câteva miimi de secundă", a declarat Negrea.
În sezonul competițional Romanian Superbike 2013, piloții George Negrea și Alex Radu, aleargă împreună cu PokerStars, sponsorul lor oficial.
PokerStars se implică în sportul pe două roţi şi la nivel internaţional, compania fiind sponsor oficial al uneia dintre cele mai apreciate şi mai dificile curse de motociclism din lume, Isle of Man Tourist Trophy (TT Isle of Man), încă din anul 2007.
Până la următoarea etapă ce va avea loc la sfârșitul lunii iunie în Ungaria (Pannonia Ring), Alex și George vor face o oprire inedită la Isle of Man Tourist Trophy (TT Race), cea mai spectaculoasă cursă de motociclism din lumea, unde se vor întâlni cu piloții ce aleargă în cursa PokerStars Senior TT și nu numai. Alături de ei se va afla și echipa emisiunii Moto Magia, singura emisiune de moto din România, difuzată pe TVR 2.
Isle of Man TT Race este considerată un fenomen, un festival de motociclism ce reunește an de an peste 20.000 de piloți din toate colțurile lumii, încă din anul 1907.