Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Monopostul Ferrari 2012 prezentat oficial

· Noul Challenger este mașina cu numărul 58 produsă la Maranello special pentru cursele de Formula 1
· Șasiul 2012 aduce multe noutăți și inovații tehnice, adaptate noului regulament al Campionatului Mondial

Scuderia Ferrari a lansat astăzi, la sediul uzinei Ferrari din Maranello și pe site-ul oficial, noul monopost de Formula 1 pentru sezonul de curse. Prin numele mașinii, F2012, se reia obiceiul tradiţional al denumirii monoposturilor Ferrari după anul de fabricație.

Promiţând o abordare și un design radical schimbate față de anii trecuți, noul monopost F2012 este rezultatul unui efort susținut al unei întregi echipe, conduse de noul  director tehnic, Pat Fry. Practic, fiecare parte a mașinii a fost revăzută și lucrată, în special suspensiile, în scopul de a favoriza performanța aerodinamică și de a coborî centrul de greutate.

Alte noutăți sunt aduse aripii din față și la «nasul» monopostului, pentru a corespunde cerințelor noului regulament tehnic. Aripa din spate, frânele sau design-ul lateralelor mașinii au fost regândite pentru a crește performanțele globale ale mașinii.

Noul motor de pe F2012 este o evoluție a propulsorului de anul trecut, echipa tehnică intervenind cu soluții noi pentru a-i crește fiabilitatea și rezistența la solicitări extreme. Din 2012, ciclul de viață al unui motor de Formula 1 este de 3 curse (față de două, până acum), ceea ce înseamnă o întreagă muncă de cercetare și de dezvoltare suplimentară.

Specificații tehnice: Motor V8, 2398 cmc; Șasiu în fibre de carbon și fagure din materiale compozite; Cutie de viteze semi-automată, secvențială cu 7 trepte, controlată electronic cu sistem quick shift; Frâne Brembo, cu discuri ventilate din fibre de carbon.

Având în vedere că sesiunile de teste sunt limitate în acest an, F2012 se așteaptă sa fie un «devorator» de victorii încă de la începutul sezonului. Piloții Scuderiei în 2012 vor fi aceiași ca în ultimii doi ani: Fernando Alonso și Felipe Massa. Piloții de rezervă și de teste vor fi francezul Jules Bianchi și italianul Davide Rigon.

Primele impresii vor fi comunicate săptămâna viitoare, când sunt programate testele oficiale, în Spania, iar primele rezultate le vom vedea la începutul sezonului, pe 18 martie, cu ocazia Marelui Premiu al Australiei la Formula 1.

În București, produsele oficiale ale Scuderiei Ferrari pot fi achiziționate din Ferrari Store, de pe Calea Victoriei nr. 1-5 sau de pe Internet: www.ferraristore.ro.

Bucuresti, 03.02.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.